Prima oară când a ratat milimetric întâlnirea cu Tiberiu Niţu, Elena Motaș a crezut că de vină e doar ghinionul ei. Că așa sunt oamenii săraci, fără vreo stea norocoasă în toate cele. Atunci, poștașul care ar fi trebuit să-i aducă scrisoarea de la București s-a îmbolnăvit și s-a internat de urgenţă la Spitalul din Vaslui, iar răspunsul pe care ea îl aștepta o lună de zile, cu sufletul la gură, a rămas uitat în tolbă. Abia peste două zile, Elena Motaș s-a întâlnit pe stradă cu nevasta poștașului și, având parcă o presimţire, a întrebat dacă nu cumva a primit vreo scrisoare. Femeia i-a promis că o să verifice la oficiu, iar seara i-a bătut în poartă și i-a adus plicul.
Invitaţie pentru ziua de ieri
Era ziua de 6 mai când Elena Motaș a citit răspunsul oficial al Parchetului General. O hârtie albă, cu antet, cu ștampilă și semnătură. După ce a silabisit primele rânduri, femeia s-a bucurat, de parcă Cerul își întorsese ochii peste ea. Nu mai era doar o necăjită uitată într-un sat din fundul Vasluiului, o femeie a cărei durere nu atinge și nu contează. Mâna de ajutor la care sperase îi fusese întinsă: cererea ei, de a fi primită în audienţă de Procurorul General al României, era aprobată.
Două rânduri mai jos, același Cer i s-a prăbușit în moalele capului: audienţa fusese programată în ziua de 5 mai, la ora 13:00. Adică ieri. Ȋn satul Ciocani nu există nicio mașinărie de întors timpul înapoi, așa cum o fi probabil, pe la Parchetul General. Iar Elena Motaș a început să plângă de necaz și și-a spus că de vină e doar nenorocul din viaţa ei. El a făcut ca 1 mai să fie zi nelucrătoare, și tot el l-a îmbolnăvit și pe poștaș. Că altminteri, uite, domnii de la București chiar vor să o ajute, doar că a ajuns scrisoarea prea târziu.
A doua zi, speranţa ei a reînviat. Dimineaţa, a sunat la secretariatul Procurorului General și a explicat care e situaţia. A spus adevărul, că ar veni și pe jos la București, dar îi e imposibil să ajungă azi la o audienţă programată alatăieri. Persoana de la capătul firului a așteptat-o să-și termine plânsul, și apoi a sfătuit-o să facă o nouă solicitare. La care, firește că va primi un nou răspuns. Ȋn termen legal. Iar Elena Motaș și-a adunat curajul și a scris iară.
O întârziere de doar câteva ore
A primit răspunsul, așa cum i s-a promis, în termen legal. Adică, în 30 de zile de la data trimiterii solicitării. Ca să nu mai păţească necazul de data trecută, femeia notase în scrisoare și numărul ei de telefon mobil. Cu rugămintea ca cineva să o sune și să-i spună, din vreme, când ar fi programată pentru audienţă. De sunat, n-a sunat-o nimeni. Dar ea lăsase vorbă și poștașului ca, dacă îi vine vreun plic, să alerge și să i-l dea de îndată.
Ȋn dimineaţa zilei de marţi, 2 iunie, încă nu era nimic pentru ea prin corespondenţa ajunsă la oficiul poștal din comuna Ciocani. Spre după-amiază însă, poștașul a venit într-un suflet, să-i aducă scrisoarea. Venise răspunsul Parchetului General. „...Vă facem cunoscut că urmează să vă prezentaţi la sediul Parchetului de pe lângă Ȋnalta Curte de Casaţie și Justiţie situat în București, B-dul Libertăţii nr.12, sector 5, la data de 02.06.2015, ora 13:00, camera P4, pentru a fi primită în audienţă...”
Audienţa Elenei Motaș expirase cu doar câteva ore înainte ca ea să primească scrisoarea. E mai puţin decât de azi pe ieri, ceea ce, printr-un calcul probabilistic, o apropie de o izbândă. Așa a crezut și ea, atunci când a sunat, pentru a treia oară, la Parchetul General. I s-a spus să facă o nouă solicitare. Iar femeia a scris și a trimis prin poștă, aceeași jelanie.
O acţiune premeditată
Cât poate să continue batjocura? Se spune că „cel mai deștept cedează”. Ȋn astfel de cazuri, când oameni care au probleme grave se adresează autorităţilor, cerând doar să li se asculte necazul, cedarea înseamnă, cel mai adesea, capitulare. Definitivă. Este finalul preconizat pentru tot acest joc psihologic murdar.
Pentru că e greu de crezut că cei de la Secţia Resurse Umane și Documentare din cadrul Parchetului General, cei care au programat audienţa pe 2 iunie și au trimis răspunsul pe 28 mai, nu știu cât face corespondenţa, prin Poșta Română. „5 zile de la data expedierii, pentru trimiteri neprioritare”, scrie chiar pe site-ul poștei. 28 iunie + 5 = 2 iunie. Aritmetică de clasa I.
La fel de greu de crezut e și că nimeni de la Secţia Resurse Umane și Documentare n-a găsit zece secunde, ca să o sune pe Elena Motaș de pe telefonul fix din birou, cel plătit din bani publici, și să o anunţe, din vreme, adică în ziua de 28 mai, atunci când îi caligrafia adresa pe plic, că a fost programată în audienţă marţea viitoare.
Ȋnsă cel mai greu de crezut e că Procurorul General al României, Tiberiu Niţu, își respectă programul de audienţe afișat pe site-ul Ministerului Public: „Marţi, 9:30 – 12:00”. Pentru că, dacă această legendă ar avea vreun sâmbure de adevăr, cum naibii se face că Elena Motaș a fost programată la o oră după ce Niţu își termina programul de audienţe?!
Autorităţi v. cetăţeni
Există mai multe metode de a-ţi bate joc de oameni. Cele mai rafinate și perverse sunt acelea în care îi dai omului impresia că-l înţelegi și că vrei să-l ajuţi. Că, uite, vrei să-i asculţi durerea, dar nu se aliniază astrele, poștașul nu are sprintul bun și nici petentul MIG în curte. Dar, la o adică, ce ţinea de fișa postului tu ai făcut. De parcă Dumnezeu ţi-ar cunoaște fișa postului...
Apoi, dacă petentul rămâne naiv și se încăpăţânează și nu crapă inima în el, între două corespondenţe, îl primești, îi strângi mâna privindu-l în ochi, îl asculţi un minut cu capul plecat înspre umăr, mimând atenţia, apoi îl rogi să scrie amănunţit povestea pe o foaie de hârtie, ca „să fie acolo totul”. Ȋi strângi mâna iar, de „la revedere”... După o vreme, timp în care speranţele petentului cresc, pălesc și se usucă, trimiţi un răspuns cu „nu se poate, nu este de competenţa, articolul 1324xyz, raportat la coroborarea indicelui din alineat”. Oricum, petentul nu înţelege nimic. Iar tu ai respectat fișa postului. De parcă Dumnezeu...
Asta li se întâmplă oamenilor simpli care compun România. Tipul acesta de batjocură, umilinţă aruncată de la înălţimea funcţiilor și din greutatea deciziilor. Cazurile lor nu sunt mize. Sunt doar nedreptăţi mărunte, condamnate să rămână dosare cu AN, crime neelucidate, insuccese. Drame care apasă destinele unor familii obișnuite. Şi apoi, adunate pe un neștiut răboj, o naţie întreagă. Pentru că nu există dreptate într-o ţară, dacă unui singur om i se face o nedreptate!
Povestea Elenei Motaș
La 5 martie 2013, Elenei Motaș i-a dispărut fata. Adriana Motaș avea 16 ani și o relaţie intimă cu Octavian Marcu (40 ani), medicul chirurg din Bârlad care o operase. Ȋn ziua când a fost văzută ultima oară, Adriana a urcat în mașina lui. Medicul a picat testul poligraf, s-a încurcat în declaraţii și a devenit principalul suspect în dosarul de omor. Apoi, în toamna lui 2013, peste dosar s-a așternut praful. Parchetul General a refuzat atunci să preia cauza. Iar în februarie 2014, procurorul din Vaslui, Alice Ruja, a dispus clasarea dosarului.
Elena Motaș a făcut o plângere împotriva acestei soluţii, iar Tribunalul Vaslui a dispus redeschiderea dosarului. Ȋn octombrie 2014, el s-a întors, pentru a fi soluţionat, la același procuror, care pusese cruce pe el. Elena Motaș a trimis o altă scrisoare Parchetului General, implorând ca de cazul fiicei ei să se ocupe altcineva. Cererea i-a fost respinsă, pentru că „s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.2 din Ordinul nr. 167/2013 al Procurorului General de la Parchetul de pe lângă Ȋnalta Curte de Casaţie și Justiţie, coroborate cu dispoziţiile art. 325 alin.1 și 2 din Codul de Procedură Penală”.
Ȋn februarie 2014, procurorul Ruja dispusese declinarea competenţei de soluţionare a cauzei având ca obiect săvârșirea infracţiunii de act sexual cu un minor în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. La 4 martie 2015, procurorul Carlo Gabriel Ilieș a dispus clasarea cauzei. Mama Adrianei Motaș a făcut plângere împotriva acestei ordonanţe, iar la 30 martie 2015, prim-procurorul Wili Mircea Brojban a dispus „respingerea plângerii ca neîntemeiată”.
Ȋn dosarul de omor aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, singura variantă pe care merge ancheta condusă de procurorul Alice Ruja este aceea că... victima ar fi în viaţă.
O dată cu soluţia redeschiderii dosarului, Tribunalul Vaslui a înaintat și propuneri concrete pentru anchetă: efectuarea unor excavări pe terenul deţinut de Octavian Marcu, acolo unde acesta forase două fântâni pe care le-a acoperit, după dispariţia fetei, motivând că nu există apă potabilă. Instanţa a mai dispus, de asemenea verificarea fundului barajului de acumulare de la Tichilești, zonă în care Octavian Marcu s-a deplasat frecvent.
Au trecut 8 luni de la redeschiderea dosarului, iar procurorul de caz nu a efectuat niciuna dintre verificările indicate de instanţă, motivând că „nu se impune”.
Astăzi, Elena Motaș așteaptă, pentru a treia oară, să fie primită în audienţă de Procurorul General al României. Ȋncă mai speră că, întâlnindu-l personal, îl va putea convinge ca dosarul să fie preluat de PȊCCJ. Pentru ea, aceasta e singura șansă să mai afle vreodată ce s-a întâmplat cu fiica ei.
