Șeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, efectuează în perioada 20-26 septembrie o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, prezenţa sa în SUA suprapunându-se cu cea a preşedintelui Iohannis.
Conform unui comunicat al MApN, programul activității cuprinde ceremonia de includere a generalului-locotenent Nicolae Ciucă în Galeria de onoare a Colegiului de Război al Forțelor Terestre Americane (International Fellows Hall of Fame), întâlniri cu oficiali militari americani și vizitarea unor facilități de instruire ale forțelor americane.
Preşedintele Klaus Iohannis va face o vizită în SUA în perioda 24-29 septembrie, prilej cu care se va întâlni cu vicepreşedintele american Joe Biden şi va participa la reuniunea ONU de la New York.
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!