Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat că nu îi este frică de nimic, decât de Dumnezeu, după ce a fost întrebat astăzi de jurnalişti dacă se teme de o revocare din funcţie.să ridice excepţia de neconstituţionalitate în cazul ordonanţei de urgenţă care modifică cele două Coduri Penale.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat astăzi că a decis să ridice excepţia de neconstituţionalitate în cazul ordonanţei de urgenţă care modifică cele două Coduri Penale.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat vineri, la Parlament, că OUG privind modificarea Codurilor penale nu se suspendă după ce a fost atacată la Curtea Constituţională, iar instituţia pe care o conduce nu mai are, în prezent, nicio putere, totul fiind transferat la judecătorii CCR.
La remarca jurnaliştilor care i-au spus că mai sunt şapte zile până când ar trebui să intre în vigoare OUG de modificare a Codurilor penale şi dacă se suspendă în vreun fel aplicarea ei, în condiţiile în care a fost atacată la CCR, Ciorbea a răspuns negativ.
„Nu se suspendă, va depinde de ceea ce va decide Curtea, când va fixa termenul, când va da hotărârea şi evident noi nu avem din acest moment nicio putere, totul s-a transferat asupra Curţii Constituţionale”, a afirmat Victor Ciorbea. „Nu îmi este teamă de nimic. Eu am demisionat mai mult decât oricine în ţara asta şi am avut presiuni mai mari decât oricine în ţara asta şi am făcut reforme mai importante decât oricine din ţara asta, deci nu mi-e frică de nimic, decât de Dumnezeu, în rest fiecare apreciază şi dacă poate să aprecieze cinstit, corect şi cât de cât legal, constituţional şi cu o minimă teamă şi de Dumnezeu, dacă crede în El, e bine, dacă nu, asta e”, le-a răspuns Ciorbea gazetarilor, cu prilejul unei declaraţii de presă.
Întrebat la ce presiuni se referă, el a spus că a dat declaraţia referitor la OUG 13/2017 privind modificarea Codurilor penale, înainte de a verifica dacă sunt precedente în materie, însă în scurt timp a revenit asupra afirmaţiei sale.
„Eu nu cred că dumneavoastră aveţi numai oameni care incită, nu, aveţi foarte mulţi spectatori, telespectatori, moderatori, îi respect pe deplin, respect protestatarii, greşeala este a mea că m-am grăbit să vă dau atunci răspuns înainte de a verifica şi pe urmă să vă dau un răspuns în cunoştinţă de cauză (...) nu este vorba de presiuni (...) înseamnă că m-am exprimat greşit”, a declarat Ciorbea.
Întrebat de gazetari dacă au fost presiuni de la politicieni, el a negat ferm. „Nu, niciun fel de presiuni, ce fel de presiuni?”, a spus Ciorbea. Chestionat dacă a luat în calcul să îşi dea demisia, având în vedere şi protestele de stradă, Ciorbea a răspuns: „Daţi-i înainte cu demisia şi cu povestea dumneavoastră! Vă las să o duceţi până unde vreţi”.
În ceea ce priveşte nemulţumirile faţă de Avocatul Poporului exprimate în cadrul protestelor, el a menţionat că este deschis la orice fel de critici.
„Sunt sensibil la orice fel de critici şi sunt deschis la orice fel de critici. Vă voi trimite acel cuvânt introductiv de aproape 30 de pagini pe care l-am trimis la Parlament, la cele două Camere, care însoţeşte Raportul de activitate pe 2016, care consemnează că în ultimii trei ani a crescut substanţial, chiar s-a dublat sau triplat numărul de sesizări din oficiu, numărul de anchete, de recomandări, rapoarte speciale, temeinicia acestora, consistenţa lor, faptul că nu sunt rapoarte de 3 sau 7 pagini, ci de peste 400 de pagini”, a adăugat Ciorbea.