Victor Becali este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, unde ispăşeşte o pedeapsă de patru ani şi opt luni închisoare în dosarul ”Transferurilor”.
În 14 septembrie, fratele lui Victor Becali, Ioan Becali, a fost eliberat condiţionat din închisoare, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov, după ce executase doi ani şi jumătate din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare.
În martie 2014, în dosarul transferurilor de jucători au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.
Dintre cei opt oameni din fotbal mai sunt încarceraţi Victor Becali şi Cristian Borcea, ceilalţi fiind eliberaţi condiţionat.
Victor Becali mai este judecat într-un dosar alături de Ioan Becali şi Cristian Borcea, pentru că i-ar fi dat mită 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ca să dispună achitarea oamenilor din fotbal acuzaţi în dosarul ”Transferurilor”.