Viceprimarul Capitalei a descoperit „apa caldă”:soluții inteligente pentru dirijarea traficului. Cu SEMAFOARELE INTELIGENTE care nu mai merg cum facem, domnule Darabonț?

21 Oct 2015
Viceprimarul Capitalei a descoperit „apa caldă”:soluții inteligente pentru dirijarea traficului. Cu SEMAFOARELE INTELIGENTE care nu mai merg cum facem, domnule Darabonț?
Aproape o jumătate de milion de vehicule intră zilnic în București și de aceea nu putem gândi dirijarea traficului doar cu ajutorul agenților de circulație, a declarat, miercuri, în cadrul unui eveniment de specialitate, Dan Darabonț, viceprimarul Municipiului București. 

„Sper ca administrația publică din România, din toate unitățile administrativ-teritoriale, să fie capabilă să conștientizeze din ce în ce mai mult importanța conceptului de "Smart city", de "Smart solutions". Administrația publică este un beneficiar, iar provocarea vine din mediul privat, a firmelor. Un proiect european de succes și foarte important pentru comunitatea bucureșteană este stația de tratare a apelor uzate de la Glina. Deci, soluțiile nu se găsesc neapărat în interiorul cetății, în interiorul limitelor administrative ale orașului. Bănuiesc că toți am avut probleme cu traficul înainte de a veni în această locații. Nu am putea să gândim soluționarea traficului numai prin dirijarea traficului cu brigada rutieră, fără să ținem cont aproape o jumătate de milion de vehicule intră în oraș și ele nu se opresc undeva. Până la urmă, cuvântul-cheie este integrarea acestor soluții inteligente”, a afirmat Darabonț, citat de agerpres.ro.

Conceptul de  „Orașe inteligente” si in Bucuresti? 

Manageri și specialiști din energie, transport, utilități, urbanism sau finanțe, dar și reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale participă, miercuri, la prima ediție a evenimentului „Smart Cities of Romania”, care se va desfășura, în perioada 21-22 octombrie 2015, la Universitatea Politehnica din București. Conceptul „Orașe inteligente” reprezintă un nou stil de abordare, care oferă creștere durabilă și este creat pentru a încuraja activitățile economice care reduc impactul asupra mediului și îmbunătățesc calitatea vieții locuitorilor.

Primăria Capitalei a semnat în decembrie 2014 un contract-cadru pe trei ani cu firma UTI


Semafoarele inteligente din Bucureşti sunt oprite la stop. Sistemul care ar trebui să fluidizeze traficul în intersecţiile aglomerate nu mai funcţionează de aproape patru luni din cauza unui cablu rupt. Şi cum primăria nu are un contract de mentenanţă, nimeni nu repară sistemul. Iar în loc de soluţii, municipalitatea vine cu demisii. În urma scandalului, şefa Administraţiei Străzilor din Primăria Capitalei a renunţat la post. Primăria Capitalei a semnat în decembrie 2014 un contract-cadru pe trei ani cu firma UTI. În schimbul a 16 milioane de euro, compania ar fi trebuit să asigure mentenanţa sistemului inteligent de trafic. UTI susţine că, după numai șase luni, municipalitatea nu a mai dorit prelungirea înţelegerii.

Intrarea sistemului în colaps a forţat-o pe directoarea Administraţiei Străzilor să îşi dea demisia. Alina Roman a fost numită în fruntea instituţiei in 2008, în primul mandat al lui Sorin Oprescu, după ce anterior fusese şef de serviciu la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement. Primăria Capitalei va porni acum o anchetă să vadă cine e responsabil pentru intrarea în moarte clinică a sistemului de 21 de milioane de euro.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră