Filosoful și eseistul Mihai Șora a încetat din viață la venerabila vârstă de 106 ani. Era născut pe 7 noiembrie 1916. Vestea decesului a fost transmisă de soția acestuia :
”Iubitule,
ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule.
Aziul””
Mihai Șora (n. 7 noiembrie 1916 - d. 25 februarie 2023) a fost un filosof și eseist român. S-a născut la Ianova, Remetea Mare, județul Timiș, în timpul Austro-Ungariei. A fost al doilea fiu al preotului Meletie Șora și al Anei Șora. A studiat filosofie la Universitatea din București (1934–1938), potrivit Wikipedia. I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Mihai Șora a obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938 (concomitent cu Eugène Ionesco).
A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, a realizat o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. Între anii 1945 și 1948 a activat ca cercetător la Centre national de la recherche scientifique din Paris. A debutat la Gallimard cu „Du dialogue intérieur. Fragment d'une anthropologie métaphysique” în anul 1947. Cartea a avut ecouri printre mari personalități filosofice franceze. A refuzat cetățenia franceză care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard.
În perioada noiembrie 1969-mai 1970 a fost redactor la Editura Enciclopedică, după care, până în vara anului 1977, a îndeplinit, în cadrul Ministerului Învăţământului, funcţia de director al bibliotecilor de învăţământ.A fost ministru al Învăţământului, în primul guvern democratic provizoriu, o lună. A demisionat din guvern după ce a protestat public faţă de mineriada din 13-15 iunie 1990.
A fost membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS), de la înfiinţarea acestuia, din 30 decembrie 1989, dar şi membru fondator al „Solidarităţii universitare” şi al Asociaţiei „România viitoare” şi al „Alianţei Civice”, al cărui preşedinte a fost între 1990-1991. În mai 1992 a devenit membru al Partidului Alianţei Civice (PAC). A fost ales vicepreşedinte al Partidului Alianţei Civice (1992-1993) şi preşedinte al Curţii de onoare şi demnităţi a PAC.
Mihai Şora a publicat „Sarea pământului” (1978, 2006), „A fi, a face, a avea” (1985, 2006), „Eu şi tu şi el şi ea... sau dialogul generalizat” (1990, 2007), „Despre dialogul interior” (1995), „Firul ierbii” (1998), „Filosoficale. Filosofia ca viaţă” şi „Câteva crochiuri şi evocări” (2000), „Mai avem un viitor? România la început de mileniu” (în dialog cu Sorin Antohi, 2001), „Locuri comune” (2004), „Clipa şi timpul” (2005), „Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir” (2005, 2006 - ediţie revăzută şi adăugită). Mihai Şora este autorul a numeroase articole şi studii publicate în reviste social-culturale. A tradus din Jean-Jacques Rousseau, „Visările unui hoinar sălbatic”, şi din Jean-Paul Sartre - „Cu uşile închise”.
A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumele „Sarea pământului” din 1978 şi „Firul ierbii” (1998). În decembrie 2008 a primit Premiul de Excelenţă al revistei Viaţa Românească. În 2008, vorbea despre „marea trecere” şi spunea: „Sunt prin preajma ei. N-aş putea spune că o aştept. Ştiu că va veni, trag nădejde să nu mă îmbolnăvesc grav şi să o aştept ca pe o salvare. Dar nu mă gândesc la ea. Am o totală încredere că totul va fi bine”.
Unul dintre mesajele sale, pe Facebook, a fost „Dragii mei,atât a fost. Mă veţi căuta, - şi nu voi fi de găsit”.
