Majorarea amenzilor va afecta diferențiat șoferii. În timp ce conducătorii auto cu venituri mici vor fi cât se poate de loviți, cei cu venituri ridicate nu vor simți la buzunar sumele plătite în plus. Pentru o depășire modestă a vitezei legale, un şofer plăteşte acum echivalentul a trei puncte, adică 315 de lei. Din mai, anul viitor, pentru aceeaşi abatere, sancţiunea va fi de 375 de lei. Tot din mai, pentru nepurtarea centurii de siguranță un şofer va da 375 de lei, faţă de 315 lei în prezent. Cei care urcă la volan băuţi vor ajunge să plătească echivalentul a două salarii minime pe economie: 2.500 de lei, dintr-un foc.
De la începutul lui 2013 şi până în mai anul viitor, valoarea unui punct-amendă aproape s-a dublat, de la 75 de lei la 125 de lei.