Luni, 2 decembrie 2024, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București (Calea Victoriei nr. 88), se lansează proiectul „35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, un proiect multiart care comemorează 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, pornind, în urma cercetării arhivelor, de la 35 de povești dublate de tot atâtea imagini ale unor oameni care și-au sacrificat viața pentru ca România să treacă la un regim democratic de guvernare.
Proiectul aduce alături artiști din mai multe domenii (muzicieni, artiști vizuali, curatori, scriitori), într-un loc simbolic pentru Revoluția română: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București.
1.166 este numărul oficial al morților căzuți între 16 - 31 decembrie 1989 (cf. Europa Liberă, care citează cercetările Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989). Numărul 1.166 este o statistică, o abstractizare, care ascunde în spatele său destine și chipuri. Din cele peste 1000 de destine, poetul Andrei Novac, inițiatorul acestui proiect, a ales 35, într-un exercițiu creativ emoționant, la care s-au alăturat Ovidiu Lipan Țăndărică, actrița Ștefana Samfira, muzicianul Eugen Mihăescu, artista Flavia Lupu, curatoarea Ana Daniela Sultana și designer-ul Cristian Samfira.
„35. Povestea nespusă a unei revoluții” s-a construit în jurul volumului cu același nume, al lui Andrei Novac, apărut la Editura Vellant și care va fi lansat cu prilejul acestui eveniment. În această carte se regăsesc 35 de ilustrații realizate de Flavia Lupu, care reconstruiește din frânturi (imagini de ziar, fotografii portret) chipurile revoluției. În interiorul volumului, prin cod QR, poate fi accesat și audiobook-ul, disponibil pe platforma Audiotribe, un proiect de sound design al lui Eugen Mihăescu, care a pus împreună vocea Ștefanei Samfira cu muzica semnată de Ovidiu Lipan Țăndărică. Ștefana recită textele lui Andrei Novac și lecturează, într-o manieră absolut copleșitoare, modul în care cei 35 și-au găsit sfârșitul în timpul acelor evenimente tragice, pe fondul unei compoziții care are la bază sunetele de toacă, într-o alăturare a sacrului cu profanului, elaborată de celebrul toboșar al trupei Phoenix.
La evenimentul de luni seară publicul va putea participa la un recital susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică, împreună ca Ștefana Samfira, o extensie live a proiectului de sound-design, dar vor putea auzi și întreg materialul audio realizat de Eugen Mihăescu în cadrul expoziție-instalație „35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, realizată de artista Flavia Lupu și curatoriată de Ana Daniela Sultana. Curatoarea afirmă despre artistă că „abordează subiectul răscolitor al Revoluției prin prisma practicii sale artistice, conceptual și performativ. Conceptual pentru că alege cromatica tricolorului românesc în procesarea celor 35 de portrete de eroi ai revoluției și performativ pentru că include sound design în instalația sa (...) Livrate în manieră Pop Art, portretele din instalația Flaviei Lupu rămân puternic imprimate pe retină, sunt, astfel, mai ușor de parcurs, având chiar capacitatea de transcendere”.
Proiectului i s-a alăturat și artistul vizual și designer-ul Cristian Samfira, recent premiat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, care a dedicat o serie de autor de 105 obiecte de design, adică de 3 ori 35, respectiv 3 variante de eșarfe, imprimate pe mătase naturală, cu câte o imagine grafică realizată de artist, imagine în care se identifică tehnica devenită deja semnătura lui Samfira. La Biblioteca Central Universitară vor fi expuse machetele proiectului său de design, care va întregi o ediție limitată, de colecție, de 105 casete dedicate celor 35 de ani de la Revoluție. Cutiile de catifea roșie, inscripționate „35” vor include o eșarfă de mătase realizată de Cristian Samfira, o lucrare originală (linogravură) semnată de Flavia Lupu și cartea lui Andrei Novac, care, la rândul ei, include audiobook-ul. Cele 105 obiecte vor fi în 3 variante a câte 35, atât Cristian Samfira, cât și Flavia Lupu propunând fiecare câte 3 variante de linogravură și câte 3 variante de design de imprimeu pentru casetele omagiale.
Proiectul a fost sprijinit și susținut de Asociația „21 decembrie 1989”, prin președintele ei Teodor Doru Mărieș, care a încercat de-a lungul timpului să păstreze vie în conștiința românească amintirea cutremurătoarei experiențe din decembrie 1989.
Materialele documentare au fost puse la dispoziție atât de Asociația „21 decembrie 1989”, cât și de jurnaliștii Adriana Oprea-Popescu, Vasile Surcel, Ionela Gavriliu, Cătălin Budescu, Carmen Dragomir, Nina Marcu și au constituit sursa de inspirație pentru realizarea proiectului.
„35. Povestea nespusă a unei Revoluții” este organizat de Asociația EURO CULTURART, condusă de poetul Dan Mircea Cipariu, care, în 2009, în proiectul „Manifest.20.rEvoluţie”, la 20 de ani de la Revoluție, a colaborat cu 20 de poeţi români contemporani și cu artistul Mihai Zgondoiu, într-o acțiune simbolică unde un elicopter a survolat Timișoara şi din care au fost aruncate 50000 de manifeste poetice ale celor 20 de scriitori participanți.
Proiectul organizat de EURO CULTURART, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitar „Carol I” din București, este realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și cu ajutorul sponsorilor.
Sponsori: Pro Business Recruiter, Lascu Bros, Alpha Builders Group, 2x1 Holding și La Scoica, Monsson Trading.
Parteneri media: Societatea Româna de Televiziune, AgentiadeCarte.ro
Proiect susținut de Asociația „21 decembrie 1989”.