Potrivit acesteia, lucrătorii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani au depistat și reținut, pe raza localității Oroftiana, trei persoane care intenționau să intre ilegal în România, pentru a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen.
Cei trei cetățeni străini nu aveau documente de identitate și vorbeau limba engleză. „Cei trei bărbați au fost conduși la sediul sectorului pentru cercetări, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că doi dintre aceștia sunt cetățeni din Sri Lanka și unul este cetățean somalez, care au intenționat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Ucraina și România, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei", a afirmat Răcnea.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. În baza acordului încheiat cu Ucraina, migranții au fost predați autorităților de frontieră ale Ucrainei.