Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat vineri, la Palatul Cotroceni, pe laureatul Premiului Nobel pentru Chimie în 2014, prof. univ. dr. Ştefan Walter Hell, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Decorarea a fost făcută la propunerea preşedintelui Academiei Române, Ionel Valentin Vlad.
Conform unui comunicat al Preşedinţiei, decoraţia a fost acordată "în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră academică, devenind un reper al cercetării din domeniul nanoscopiei optice, pentru colaborarea strânsă avută cu specialiştii români şi pentru promovarea imaginii ţării noastre în mediile ştiinţifice internaţionale".
Anterior ceremoniei de decorare de la Palatul Cotroceni, Stefan Hell a susţinut la Academia Română prelegerea "Microscopia optică: revoluţia rezoluţiei". Cu acest prilej, el a declarat că, în ultimii ani, știința din România a evoluat foarte frumos, iar viitorul României va fi foarte bun, dacă va continua acest drum.
Stefan Hell a mai spus că va colabora cu cercetătorii români, fiind încrezător că împreună vor înţelege cauzele cancerului și ale bolilor degenerative. "Avem oportunitatea să ne implicăm în acest proces mult mai mult decât înainte", a adăugat profesorul.
Întrebat dacă viitorul său ar fi fost același dacă ar fi rămas în România, Stefan Hell a negat categoric. El a explicat că și-a petrecut copilăria în România, unde şi-a desăvîrşit educația de bază, dar că a plecat în Germania pentru că aici nu erau școli bune.
Stefan Hell va fi decorat vineri seara şi de către Regele Mihai, într-o ceremonie ce va avea loc la Palatul Elisabeta.
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!