Şefului Poliţiei Sibiu, Tiberiu Iulian Ivancea, a declarat că ursul a fost împuşcat deoarece nu s-a reuşit tranchilizarea lui, iar în urma uciderii animalului se va deschide un dosar penal pentru uz de armă.
"Ursul a fost foarte agil, a escaladat garduri, a intrat în curţile oamenilor, a traversat tot oraşul, Centrul vechi şi a ajuns în oraşul de jos. Aici s-a reuşit blocarea lui, dar şi aici ar fi putut să sară gardul şi să plece mai departe. Poate părea o măsură extremă (împuşcarea - n.r.), dar nu s-a reuşit tranchilizarea lui şi exista şi pericolul ca un urs rănit să devină mai agresiv. Facem investigaţii şi stabilim cauzele care au dus la acest eveniment, dar şi de unde a venit acest urs. S-a deschis un dosar penal pentru uz de armă”, a declarat Ivancea, conform mediafax.ro.
El a mai spus că în astfel de situații nu există procedură clară care trebuie urmată de către autorități. ”Când suntem solicitați, luăm toate măsurile pentru a asigura liniștea cetățenilor. La prima vedere așa poate părea împușcarea, o măsură extremă, dar s-a încercat tranchilizarea lui. Nu s-a reușit. Nu știm dacă a fost sau nu atins de tranchilizant, dar exista și riscul ca ursul rănit să devină mai agresiv”, mai spune șeful Poliției Sibiu. El spune că decizia de a împușca ursul a fost luată sub presiunea faptului că în curtea în care a fost încolțit se aflau oameni. ”Era un risc foarte mare, era agitație mare”.
Vânătorii au tras când veterinarii erau la poartă
Agitația pe care o invocă reprezentanții autorităților a existatmai mult în rândul celor care au alergat după urs și nu neapărat în rândul sibienilor. Prea puțin speriați s-au arătat, spre exemplu, oamenii din zona străzii Valea Mare, pe ale căror case a fost văzut umblând ursul, relatează turnulsfatului.ro.
Iar în agitația creată de cei care goneau după urs, aceștia au ajuns să nu mai știe unul de altul. Astfel, la momentul în care ursul a fost împușcat de către vânător, la câțiva metri se aflau și medicii veterinari ai Grădinii Zoologice. Despre care medici, polițiștii habar nu aveau că sunt la poartă. Medicii veterinari aveau o pușcă cu tranchilizante, folosită și anul trecut la capturarea unui urs care, la fel, a ajuns să se plimbe prin curțile sibienilor. Atunci, ursul crescut în curtea unui sibian a fost capturat fără a fi împușcat, ci doar tranchilizat.
Cei care au împușcat puiul de urs sunt trei vânători. Ei au încercat și cu tranchilizante, dar nu au nimerit ținta. Oricum, vânătorii se temeau că ursul va deveni agresiv, prin urmare, după puține tentative de tranchilizare a animalului, l-au împușcat mortal.
La un moment dat, ursul a fost încolțit într-o curte şi a urcat pe acoperișurile caselor, însă polițiștii nu au avut ce face: arma cu tranchilizante era la medicul veterinar al Grădinii Zoologice, care se afla pe drum. Singura armă disponibilă când ursul era pe acoperișuri era una de vânătoare.
De remarcat că prezenţa ursului pe străzi a fost anunţată la 112 la 5.20 dimineaţa, oră confirmată și de reprezentanții IPJ Sibiu, iar ursul a fost împuşcat în jurul orei 8.40. Întrebarea multor internauţi este de unde venea medicul veterinar cu arma cu tranchilizante de nu a reuşit să ajungă în timp util în locul unde se afla ursul?
Sibianul care a sunat la 112 nu a fost crezut
În plus, sibianul care a sunat la 112 spune că a avut probleme în a convinge autoritățile că nu vorbește prostii. “Oare de ce s-a ajuns să suni la poliție și să nu te creadă? Eu am sunat primul la 112 și credeau că fac o glumă cu ursul. Foarte multă lume cred că sună la poliție și face mișto. Poate pentru că am fost primul care a sunat și de aceea... A fost o simplă întrebare dacă glumesc. Am spus că nu – și nu glumesc la ora 05:20. Atunci, în 10 secunde, au făcut legătura. A fost ok și repede, cred eu", a declarat sibianul, sub protectia anonimatului, pentru turnulsfatului.ro.
Cert este că în cele peste trei ore cât a umblat prin oraş, puiul de urs a fost urmărit de 50 de poliţişti, jandarmi, angajaţi ISU, ai Grădinii zoologice, cărora li s-au adăugat vânători, iar cei care au întâlnit animalul nu l-au descris ca agresiv, ci foarte speriat.
"Eu cred ca era un pui nicidecum un urs adult, l am văzut aproximativ la ora 7:40 pe calea Dumbravi lângă Cec bank era foarte speriat chiar disperat în urma lui nu a venit nicio echipa de căutare, numai un echipaj de politie după vreo 7 min probabil anunțat prin 112 ...nu știu dacă era capabil de un atac. ...în drumul lui nu a atacat pe nimeni. .... întreb doar ce au făcut autoritățile de la ora 5:15 când a fost efectuat primul apel la 112 și până după ora 8;30 când l au ucis", comentează un sibian pe turnulsfatului.ro.
Pe reţelele de socializare a fost postat un filmuleţ cu uciderea puiului de urs. Din imagini se vede cu ursul încerca să urce gardul din spatele curții în care a fost înconjurat. Fără să se audă alte sunete generate de vreo pușcă cu tranchilizante, ursul este împușcat după ce se cațără pe un ghiveci cu flori, în încercarea de a sări gardul.
"2 ore a fost fugarit bietul pui de urs de niste incompetenti prin oras si nu au fost in stare sa il tranchilizeze, si cand l-au prins la colt...unde puteau sa il tranchilizeze....l-au impuscat. La puscarie cu vanatorul de trofee !!! La Brasov in Racadau zilnic vin ursi ....si nu sunt impuscati...la Sibiu avem 1 pe an si nici pe asta nu il putem prinde. Asta dupa ce am mai omorat un tigru...deci avem experienta la omorat.Primaria ar trebui sa monteze niste limitatoare de viteza sa nu mai poata fugi ursul asa de repede prin oras sa poate fi tranchilizat !!!", comentează un sibian pe turnulsfatului.ro
Imaginile de la faţa locului difuzate de televiziuni arată că şi poliţiştii erau speraţi de puiul de urs: "Vine, vine!",strigă unul dintre poliţiştii mobilizaţi pentru prinderea ursului.
Plângere penală
Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM) depune, miercuri, la Parchetul General, o plângere penală împotriva celor responsabili de împușcarea ursului care a coborât în orașul Sibiu, a declarat, pentru Agerpres, președintele fondator al Federației, fostul senator Marius Marinescu.
"Depunem azi plângere penală pentru că aici avem abuz în serviciu, vânătorul acela nu a avut aprobarea Agenției de Mediu, vorbim de cruzimi față de animale și de ucidere cu intenție, sancționată cu închisoare până la trei ani, dar și de folosirea ilegală a armelor și a muniției într-o localitate. În plus, purtătorul de cuvânt al Poliției a spus că ursulețul ăla nu a pus viața nimănui în pericol, dar pe de altă parte au spus că pușca cu tranchilizant nu a avut efect. Istoria s-a repetat acum fiindcă în 2011, tot la Sibiu, a scăpat din neglijența îngrijitorului un tigru, care a fost împușcat fiindcă, tot la fel, ar fi fost o singură pușcă și nu a funcționat tranchilizarea. (...) Iertați-mă, dar de atunci nu și-au cumpărat o pușcă cu tranchilizant? Mi se pare de o gravitate extraordinară", a afirmat acesta.
Marius Marinescu a subliniat faptul că, deși instituțiile responsabile s-au autosesizat în acest caz, nu renunță la demersul său "ca să nu se mușamalizeze lucrurile".
Veterinarul, somat să demisioneze
În plus, mai mulţi internauţi cer demiterea medicului veterinar. "Cum se face ca mereu ‘domnul veterinar al gradinii zoologice’ da rateuri la tranchilizante dar niciodata cand impusca mortal? Aceeasi poveste si in cazul tigroaicei de acum cativa ani....si nu mai invatam din nimic. Sunteti niste NESIMTITI!Si niste INCOMPETENTI...si povestile cu: ‘un urs de mari dimensiuni ce a pus in pericol populatia bla bla...’ iar minciuni gogonate...tara de neghiobi", scrie un internaut pe turnulsfatului.ro.
Un altul comentează: "Veterinarul cel mai ratat de pe planeta ar trebui să plătească cel puțin cu demisia,habar nu aveți să tranchilizati un animal plus ca adevărul e că nu a vrut să consume tranchilizantul,demisia incompetentilor,ce pericol mincinosilor ca animalul fugea nu a atacat pe nimeni dacă i dădeati mâncare îl puteați tranchiliza liniștit,demisia incompetentilor e al doilea animal omorât de voi,ca gradina zoo să nu ai mai multe arme cu tranchilizant e de tot râsul,sper să fiți trași la răspundere".
Sursa FOTO: turnulsfatului.ro