Şeful CJ Timiş, trimis în judecată de DNA

23 Dec 2015 | scris de Gabriela Antoniu
Şeful CJ Timiş, trimis în judecată de DNA

Şeful CJ Timiş este acuzat de procurorii anticorupţie că, în această calitate, în perioada 2008—2010, a influențat și a facilitat, în mod direct, atribuirea în concesiune, în condiții ilegale, a unei parcele de teren de 816 mp situată în cadrul Parcului Tehnologic și Industrial Timișoara, către o societate comercială, în care sunt asociați soția, fiica și ginerele său, ultimul îndeplinind și funcția de administrator.

Ulterior, conform DNA, Ostaficiuc a aprobat, tot în condiții ilegale, modificarea prelungirii perioadei de operaționalizare a investiției cu 8 luni, fără recuperarea redevenței de care a fost scutită societatea.

"Aceste activități au avut ca urmare obținerea, în mod indirect, de către asociații firmei respective a unui folos patrimonial, reprezentat de dreptul de exploatare a parcelei respective de teren, dar și a unui folos constând în scutirea nelegală de la plata redevenței datorate retroactiv, ca urmare a neîndeplinirii a obligațiilor din contractul de concesiune din anul 2008, în sumă de 6.728 euro, datorată Consiliului Județean Timiș încă de la data de 01.07.2010, când a expirat termenul de operaționalizare a investiției. Această sumă de bani a fost virată de firma respectivă în contul Consiliului Județean Timiș la data de 06.04.2015", se arată într-un comunicat al DNA.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră