Juriul Premiilor Constantin Brâncoveanu, organizate de Fundația Alexandrion, s-a reunit vineri 22 martie pentru a stabili calendarul desfășurării evenimentelor aferente anului 2019.
În cadrul întâlnirii, membrii juriului au decis ca Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu pentru Diaspora să aibă loc pe 29 mai la Paris. Astfel, începând de luni, 25 martie 2019, se deschide lista nominalizărilor pentru Premiile Constantin Brâncoveanu Diaspora. Propunerile pot fi trimise până la data de 15 aprilie 2019 pe adresa: office@ fundatia-alexandrion.ro sau la sediul Fundației Alexandrion: Str. Nicolae Grigorescu, nr.19 A, Otopeni. Orice propunere trebuie însoțită și de o motivare scrisă (cel mult o pagină A4).
Tradiția organizării Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu la București se va păstra, iar evenimentul va fi programat în toamnă pentru finalului lunii septembrie, începutul lunii octombrie.
Propunerile și nominalizările pentru Premiile Constantin Brâncoveanu de la București pot fi trimise pe aceleași adrese începând cu data de 3 iunie 2019, până pe 30 august 2019.
Întâlnirea juriului a fost prezidată de Academicianul Răzvan Theodorescu, președintele executiv al Premiilor Constantin Brâncoveanu. Componența juriului Premiilor Constantin Brâncoveanu 2019 este următoarea:
Acad. Răzvan Theodorescu – președinte executiv;
Acad. Dan Berindei – președinte;
Prof. Andrei Marga – vicepreședinte;
Acad. Dumitru Radu Popescu;
Prof. univ. dr. Mihai Retegan;
Prof. dr. arh. Marian Moiceanu, rectorul UAUIM;
Stefan Râmniceanu, artist plastic;
Magda Mihăilescu, critic de film;
Natalia Stancu, critic de film;
Dumitru Constantin – secretarul juriului.
Datele exacte pentru Galele Premiilor Matei Brâncoveanu și Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu urmează a fi stabilite într-o ședință ulterioară.
Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu ajunge în 2019 la cea de-a șasea ediție. În 2018, cea de-a V-a ediție de la București s-a desfășurat sub semnul Centenarului Unirii din 1918, în Palatul Regal. Atunci, Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Fundației Alexandrion a deschis gala printr-un discurs în care a subliniat dorința care stă la baza proiectului, aceea de a da ceva înapoi societății prin sprijinul celor care aduc plus valoare și care sunt adevărați lideri în domeniul lor. Premiile Constantin Brâncoveanu pentru Diaspora au avut deja ediții în Londra, Nicosia și Munchen. Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu reprezintă pasul major făcut de Fundația Alexandrion în recunoașterea valorilor internaționale.
Toți laureații Galelor Premiilor Constantin Brâncoveanu pot fi regăsiți pe site-ul Fundației Alexandrion
Despre Fundația Alexandrion
Fundația Alexandrion a fost înființată ca urmare a numeroaselor activităţi filantropice desfăşurate de firmele din cadrul Alexandrion Group. Astfel, proiectele de responsabilitate socială ale companiei au fost preluate şi au început să fie desfăşurate sub umbrela Fundaţiei Alexandrion de peste 20 de ani.
De-a lungul timpului, Fundaţia şi-a pus amprenta și în susţinerea performanţelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion, care onorează performanța internațională a sportivilor români, au avut în 2018 cea de-a treia ediție. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român la Olimpiadele din 2004 de la Atena, din 2008 de la Beijing şi din 2012 de la Londra. Sprijinul acordat s-a concretizat în crearea unor condiţii de pregătire de înalt nivel care să le permită tinerilor sportivi obţinerea unor rezultate cât mai bune. Totodată a fost promovat un stil de viaţă sănătos, în care sportul ocupă un loc important.