Toate informaţiile se regăsesc în raportul pe care Serviciul Român de Informaţii l-a trimis azi Comsiei de Control a SRI.
„Pe durata anilor 2011-2016, perioadă vizată de verificările Comisiei, SRI a derulat o activitate continuă şi consecventă de informare a beneficiarilor legali din plan central şi local. Informările transmise au vizat atât chestiuni de natură strategică, cât şi probleme concrete, prin semnalări punctuale la nivel decizional-operational.
Astfel, în intervalul menţionat, SRI a pus la dispoziţia factorilor de decizie de la nivel central – preşedinţilor României, prim-miniştrilor, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, miniştrilor Sănătăţii, altor miniştri şi responsabili din domeniul securităţii naţionale - 115 documente de informare vizând infecţiile intraspitaliceşti sau care abordează şi subiectul infecţiilor nosocomiale, iar beneficiarilor de la nivel local – prefecţilor şi preşedinţilor de consilii judeţene din majoritatea judeţelor ţării - 388 de documente de informare vizând acest subiect.
Unele dintre aceste informări au vizat acţiuni ale unor societăţi comerciale, inclusiv ale SC HEXI PHARMA CO SRL”, arată un comunical al comisiei parlamentare de control a SRI. „SRI a transmis organelor de aplicare a legii un număr de 22 de documente de informare, care cuprindeau indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale unor infracţiuni. Menţionăm faptul că, în momentul de faţă, conform comunicării publice, există în desfăşurare anchete ale organelor de urmărire penală”, se mai arată în comunicat.
Documentul menționează și informările legate de dezinfectanții produși de Hexi Pharma: „În perioada verificată, 2011- 2016, au fost transmise 4 informări factorilor de decizie locali (preşedinţilor Consiliilor judeţene Cluj şi Vâlcea, respectiv prefectului judeţului Cluj) şi centrali (ministrului Sănătăţii), care cuprind aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare a dezinfectanţilor utilizaţi în unităţi spitaliceşti, inclusiv a celor furnizaţi de SC HEXI PHARMA CO SRL Bucureşti. Ulterior mediatizării acestui subiect, SRI a mai transmis două informări beneficiarilor la nivel central.
În planul acţiunilor de contracarare realizate de SRI:
- au fost remise organelor de aplicare a legii mai multe informări conţinând aspecte referitoare la: favorizarea firmei ca furnizor de materiale sanitare/dezinfectanţi şi acordarea de contracte preferenţiale; nerespectarea de către firmă a prevederilor caietului de sarcini şi lipsa conformităţii ofertelor; vicierea procesului de atribuire a contractelor, etc.
Pentru completa informare a opiniei publice, precizăm că membrii Comisiei de control a activităţii SRI au avut la dispoziţie un inventar complet al tuturor documentelor de informare furnizate de SRI beneficiarilor din plan central sau local.
Acest inventar cuprinde: numărul de înregistrare şi data emiterii fiecărui document, subiectul informării şi destinatarii la care a ajuns fiecare informare în parte”, se arată în comunicat.