Judecătorii şi procurorii din 15 state europene, reuniţi în asociaţia profesională MEDEL - Magistrats Europeens pour la Democratie et les Libertes – au adoptat o rezoluţie în care recomandă autorităţilor române să să ia măsuri imediate pentru protejarea independenței sistemului judiciar, după ultimele declaraţii din spaţiul public privind implicarea SRI, dincolo de limitele legii, în procesul judiciar.
De asemenea, ei anunţă că vor face cunoscută această situație fără precedent din România oficialilor europeni și vo continua să sprijine judecătorii și procurorii din România în lupta lor pentru a păstra independența justiției.
“Orice influență sau implicare a unui serviciu de informații secret în procesul judiciar ar reprezenta enormi pași înapoi de la standardele democrației și a statului de drept spre care România tinde”, se afirmă în rezoluția adoptată la 23 mai, la Atena.
Conform unui comunicat al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, reacțiile au fost provocate de declarațiile generalului Dumitru Dumbravă, directorul direcției juridice a SRI, potrivit căruia instanțele reprezintă un 'câmp tactic' în care serviciile secrete desfășoară operațiuni specifice până 'la soluționarea definitivă a fiecărei cauze'.
Acest lucru a dezvăluit faptul că SRI este implicat în procesul judiciar împreună cu procurorii și judecătorii, ceea ce este profund incompatibil cu standardele europene comune privind independența justiției', se afirmă în rezoluție.
Generalul Dumbravă a afirmat, de asemenea, ca SRI acționează proactiv în categorizarea și crearea de profile judecătorilor după “pattern-uri” infracționale. Această operațiune, “făcută să identifice suspecți de terorism, demască faptul că judecătorii sunt presați și intimidați de acest serviciu”, se mai arată în rezoluție.
Prezența reacție se bazează, de asemenea, și pe afirmația fostului președinte al României Traian Băsescu, care a spus că au existat agenți ai serviciilor secrete sub acoperire printre magistrații români, însă pentru 10 ani nimeni nu a verificat dacă aceștia au fost scoși sau nu din sistemul de justiție.
“Această situație este o amenințare la adresa democrației din România, prin urmare facem apel la toate autoritățile române să ia măsuri imediate pentru protejarea independenței sistemului judiciar”, afirmă magistrații.
Despre declaraţiile generalului Dumbravă, şeful SRI, Eduard Hellvig, a declarat sâmbătă că "a fost un interviu acordat la o publicaţie de specialitate care, poate, trebuia... mai atent, mai ales în circumstanţele lumii în care trăim astăzi. Poate dacă ar fi fost un interviu acum câţiva ani, nimeni nu ar fi sesizat. Urmărim ca, în procesul în sine, să nu existe persoane – judecători, procurori – care pe drum au uitat că servesc statul român”.