SCANDALOS. Extragerile Loteriei fiscale ar putea fi ilegale. Câştigătorii ar trebui să returneze banii

16 Noi 2015 | scris de Mara Răducanu
SCANDALOS. Extragerile Loteriei fiscale ar putea fi ilegale. Câştigătorii ar trebui să returneze banii

 

Potrivit Ordinului ministrului Finanţelor Publice 417, din aprilie 2015, prima cifră extrasă din urnă pentru determinarea sumei de pe bonul câştigător este cifra unităţilor, apoi cifra zecilor şi apoi cifra sutelor. Or, la fiecare extragere, Ministerul Finanţelor a aprobat o extragere greşită, de fiecare dată prima cifră extrasă fiind cea a sutelor.

Extragerea trebuia să fie simplă, întâi se stabilea ziua din care ar trebui să fie bonul, iar, apoi, suma de pe el. La prima extragere, cea în care a fost considerat câştigător un bon din 7 februarie, de 6 lei, 18.215 persoane au revendicat premiul. Astfel, din fondul maxim de câştiguri de 1 milion de lei s-a împărţit tuturor şi fiecare a primit în jur de 50 de lei. Potrivit legii, bonul câştigător ar fi fost unul cu valoarea de 600 de lei. Toate sumele câştigate până acum la Loteria bonurilor fiscale ar trebui astfel returnate, iar adevăraţii câştigători puşi în drepturi.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră