După ce au primit cu bucurie Învierea Domnului, pentru creştin-ortodocşi şi greco-catolici, bucuria celui mai mare Praznic continuă. Săptămâna Luminată este una aparte, în care, prin Sfânta Înviere a Mântuitorului, "vieţii întru moarte îi ia locul viaţa întru înviere (anastasis), fără de care toată credinţa noastră ar fi în zadar" (cf. Corinteni 15, 14; 17) (Răzvan Codrescu – Ghid pascal), iar cântarea Sfintei Liturghii exprimă misterul mai presus de fire: "În mormânt cu trupul şi în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, toate umplându-le Cela ce eşti necuprins".
În tradiţia populară, din Noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului până în Duminica Tomei (prima duminică după Sfintele Paşti), se spune că poarta Edenului rămâne deschisă. Pogorându-Se la iad după dumnezeiasca Înviere, Domnul Iisus Hristos i-a eliberat pe Adam şi Eva şi pe drepţii din Vechiul Testament şi i-a dus în Rai. De altfel, în această perioadă, porţile împărăteşti ale sfântului altar sunt larg deschise, iar preoţii poartă veşminte albe, de sărbătoare. Din Noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la Cer, în biserica se cânta "Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit".
Se mai spune că, în Săptămâna Luminată, sufletele morţilor merg în Rai, iar porţile iadului, zdrobite prin Sfânta Lumina a Lui Hristos, sunt pecetluite. Biserica a decis ca slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată să fie oficiate după o rânduială specială, constituită din slujba Învierii, care exprimă biruinţa Vieţii asupra morţii. În loc de veşnica pomenire se cânta Canonul Învierii Domnului, din care redăm un fragment: "Hristos a înviat din morţi/ Cu moartea pre moarte călcând/ Şi celor din mormânturi/ Viaţă dăruindu-le. Ziua Învierii, sa ne luminăm, popoare,/ Paştile Domnului, Paştile!/ Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer,/Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,/ Cei ce-I cântăm cântare de biruinţă. (…) Veniţi să bem băutură nouă/ Nu din piatră stearpă făcută cu minuni/ Ci din Izvorul nestricăciunii/ Care a izvorât din mormântul Lui Hristos/ Întru care ne întărim./ Hristos a înviat din morţi!/ Acum toate s-au umplut de lumină/ Şi cerul şi pământul şi cele dedesubt./ Deci să prăznuiască toată făptura/ Învierea lui Hristos,/ Întru care s-a întărit./ Hristos a înviat din morţi!". Autorii cărora le este atribuit Canonul Învierii sunt Sfinţii Grigorie de Nazianz şi Ioan Damaschin.