Primul-ministru Sorin Grindeanu a cerut Ministerului Justiţiei, în cadrul şedinţei de Guvern de duminică, să înceapă demersurile pentru organizarea unor dezbateri cu societatea civilă şi cu partidele parlamentare în legătură cu chestiunile care au făcut obiectul OUG 13/2017, care a fost abrogată în cadrul şedinţei.
”Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiţiei să demareze de urgenţă dezbateri publice cu toate partidele politice şi cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanţa care a fost abrogată astăzi. Totodata, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care care să pună în acord deciziile Curţii Constituţionale, Directivele europene, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament”, transmite biroul de presă al Guvernului.
Precizările sunt făcute ''ca urmare a unor solicitări adresate de mass-media cu privire la existenţa unui proiect de lege care să modifice Codul penal şi Codul de procedură penală''. "Proiectul de lege la care se face referire nu este asumat de Guvern. Un proiect de lege care să pună în acord realităţile juridice interne şi internaţionale - deciziile Curţii Constituţionale, legislaţia naţională şi directivele europene - va fi rezultatul unei ample consultări publice, pe care o va organiza Ministerul Justiţiei cu societatea civilă, instituţiile, organizaţiile interesate şi cu partidele politice", se arată în comunicat, potrivit agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, până la momentul în care va rezulta un proiect agreat cu toţi participanţii la dezbatere, nici o altă propunere legislativă pe tema modificării Codului penal şi a Codului de procedură penală nu va face obiectul vreunei decizii în Guvern. Guvernul a adoptat, duminică, o ordonanţă de urgenţă pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. În aceeaşi zi, noua OUG a fost publicată în Monitorul Oficial.
De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiţiei să demareze de urgenţă dezbateri publice cu toate partidele politice şi cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanţa care a fost abrogată.
Monitorul Oficial a publicat textul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale. În preambulul ordonanţei, este invocată, printre motivele abrogării, reacţia populaţiei care a manifestat în stradă.
Ordonanţa a fost abrogată ”avînd în vedere că au existat foarte multe reacţii, nu numai în ce priveşte fondul actului normativ, cât şi în ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia, constatând că faptul că actul normativ menţionat a suscitat un real interes în rânul cetăţenilor României, aceştia înţelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică în perioada prealabilă adoptării, dar şi prin susţinerea ideilor în cadrul unor manifestări publice, observând că puternica reacţie a cetăţenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând o mai mare dezbatere în cadrul Parlamentului”.
În continuare, este evocat riscul unei puternice divizări sociale prin adoptarea OUG 13/2017. ”Constatând că pe fondul tensiunilor create (...) există un pericol real de divizare a societăţii, în contextul general de neînţelegere, observând că tensiunile pot fi înlăturate prin abrogarea expresă şi imediată a acestor texte (...) Guvernul adoptă următoarea ordonanţă de urgenţă”, se arată în preambului documentului care conţine două articole.