Gala de decernare a premiilor “The Socrates Award Ceremony” s-a desfăşurat într-un cadru festiv la InterContinental Carlton Cannes Hotel, în prezenţa a peste 150 de invitaţi de elită din cele mai importante domenii de business din toată lumea. Întreaga ceremonie de premiere, organizată de European Business Assembly, a prezentat poveşti de succes ale liderilor de afaceri, tehnologie, ştiinţă şi educaţie, unde reprezentanţii companiei, CEO Elena Barabancea şi CO Owner Isabela Walter au prezentat performanţa business-ului Romprest în România, primind dinstincţiile, în baza nominalizărilor acordate de The Socrates Nomination Comitee .
Dinstincţiile primite de Romprest reprezintă o recunoaştere internaţională a valorilor şi practicilor companiei, ce, prin politicile de management integrat contribuie, considerabil, la creşterea şi dezvoltarea economică a României.
Premiile şi distincţiile internaţionale EBA sunt semne oficiale de recunoaştere, înregistrate la Oficiul de Brevete britanic.
Comitetul Socrates a recomandat compania Romprest pentru premiul "Best Enterprise", datorită poziției puternice pe piața internațională, a dorinței de a continua expansiunea internațională și a calitatii de lider la categoriile selecţionate, precum și a calitatii înalte a produselor/ serviciilor şi nivelulului de satisfacție a clienților.
The Socrates Nomination Comittee, în cooperare cu partenerii săi din 26 de țări, investighează opinia publică pentru a descoperi lideri contemporani - persoane remarcabile și companii de succes care reprezintă din diferite țări care au adus o mare contribuție la dezvoltarea economiilor naționale și a proceselor sociale pozitive. Compania Romprest Service este cunoscută la nivel regional pentru performanța generală de nivel superior și a fost remarcată de către Comitetul de desemnare.
Compania Romprest Service a îndeplinit toate criteriile necesare pentru "Best Enterprise" şi „Manager of the year”.
Companiile sunt selectate pe baza datelor de statistică, publicitate, evaluare și PR-agenții, a recomandărilor analitice, sociologice, informaționale, precum și pentru performantele obţinute pe parcursul evoluţiei, în zona indicatorilor financiari şi ai implicării în CSR.
Recunoaşterea primită de Romprest din partea Europe Business Assembly (EBA), completează portofoliul companiei şi îi întăreşte poziţia de lider în piaţa de profil din România.
Cu o experienţă de peste 15 ani de zile, Romprest a reuşit să se menţină în poziţia de top, la nivel naţional, ca o entitate dinamică şi prosperă, fiind singura companie de profil din România care a reuşit să câştige, an de an cele mai reprezentative premii din partea autorităţilor abilitate.
Scopul Socrates Awards este promovarea continuă a elitelor mondiale, care, prin eforturile lor continue şi performanţele de business, reuşesc să sprijine un schimb de idei și experiențe în rândul comunității internaţionale în domenii cum ar fi economia, politica, educația şi cultura.
Europe Business Assembly (EBA), Oxford, Marea Britanie, este o corporație independentă pentru dezvoltarea si colaborarea in domeniile economic, social și umanitar.
Ca o organizație non-guvernamentală, EBA promovează dezideratul de state-of-the-art și a la nivelul practicilor economice, in stabilirea relațiilor economice, educaționale, culturale și științifice şi in crearea elitelor naționale/internationale de business.