În timp ce atenția publică europeană este deturnată de agende sociale și dispute climatice, în România se conturează tăcut un scenariu de confruntare geopolitică majoră. Considerată o verigă esențială în strategia NATO, țara devine un punct de plecare tot mai vizibil pentru o posibilă escaladare militară împotriva Rusiei. De la „Poarta Focșanilor” până la baza NATO de la Constanța, pregătirile militare și repoziționările strategice indică faptul că România joacă un rol-cheie într-un joc periculos, cu miză globală, scrie Reseau International
România, cap de pod: NATO se pregătește de o mișcare majoră
Când vine vorba de pregătirea unei noi etape în escaladarea conflictului care domină Europa de azi, România este văzută ca inima tăcută a strategiei. În timp ce opinia publică europeană este distrasă de subiecte mărunte precum politicile de gen sau pompele de căldură, realitatea se impune în tăcere pe flancul estic al NATO. Iar această realitate reflectă mai degrabă eșecul diplomației decât promisiunea păcii – România fiind folosită ca un pion avansat în jocul Occidentului împotriva Rusiei.
Ceea ce pare o simplă fâșie de pământ pentru necunoscători este, pentru strategi, o piesă-cheie în mizele secolului: așa-numita „Poartă a Focșanilor”, un coridor de câmpie între Carpați și zona Mării Negre, care deschide drumul din România spre Ucraina – și, mai departe, spre Rusia. Nu e deloc întâmplător că Unitatea Geografică 28 a brigăzii franceze de pionieri face o cartografiere tocmai aici. Nu pentru a preda lecții de biologie, ci pentru a elabora planuri operaționale – în eventualitatea unei confruntări directe între NATO și Rusia. Le Figaro relatează sec, dar printre rânduri se simte deja vibrația alarmei.
O țară fitil la un butoi cu pulbere
Călin Georgescu, fost candidat la președinția României și analist cu conexiuni internaționale, a fost exclus rapid din cursă. De ce? Poate pentru că spune lucruri care „nu trebuie spuse”. Într-un interviu cu Tucker Carlson, el rezuma astfel situația: „NATO nu vrea o Românie liberă. Are nevoie de o rampă de lansare pe care să o controleze. România trebuie să fie punctul de plecare al următorului mare război.”
Argumentul său este simplu: 614 kilometri de frontieră comună cu Ucraina – mai mult decât orice alt stat NATO. În plus, legătura geopolitică între Marea Neagră, Moldova și arcul carpatic. Cine controlează România, controlează accesul la Marea Neagră. Iar cine controlează Marea Neagră, ține Moscova în șah.
Cea mai mare bază NATO din Europa de Est se află lângă Constanța – un nume care sugerează vacanță de vară, dar pe 2.800 de hectare nu se construiește niciun paradis litoral: este un nod militar pentru un posibil conflict de durată. În curând, acolo vor fi staționați până la 10.000 de soldați NATO – în apropierea Odessei, lângă Transnistria. La asta se adaugă scutul antirachetă american de la Deveselu, dotat cu lansatoare Mk-41. Oficial, sistemul e destinat apărării antirachetă – dar în realitate poate lansa rachete de croazieră Tomahawk cu rază de până la 1.800 km. Spre Moscova, Sevastopol sau alte ținte strategice.
Cine crede că Moscova va privi pasiv aceste evoluții, se înșală. Un răspuns posibil este deja conturat: securizarea regiunilor Nikolaev și Odesa cu trupe rusești. Nu e o toană imperială, ci o măsură preventivă pentru a neutraliza fitilul aprins de Occident pe marginea Mării Negre. Dacă războiul trebuie să pornească din România, strategia Rusiei este să facă imposibilă utilizarea acestei zone ca rampă de lansare.
România, o țară la răscruce
România nu este astăzi apărată de NATO – este instrumentalizată. Nu pentru libertate și democrație, ci ca piesă de schimb geopolitică. Occidentul nu are nevoie de state suverane – are nevoie de avanposturi funcționale. România nu este doar vecinul Ucrainei. Ea este, pentru „Coaliția Voluntarilor”, un instrument. Dar orice instrument are două tăișuri. Cel care îl mânuiește trebuie să se aștepte la o reacție de forță.
Astfel, ne aflăm din nou în pragul unui joc periculos, care s-ar putea declanșa – amar – la București.
