Una dintre cele mai periculoase reţele de traficaţi de etnobotanice a fost anihilată de poliţişti şi procurori. Membrii săi distribuiau substanţele din cauza cărora zeci de tineri din toată ţara au ajuns la spital, în stare gravă. Traficanţii căpătaseră atât de mult curaj încât îşi promovau drogurile pe un site şi aveau zilnic, peste 100 de comenzi.
Cartierul general al reţelei de traficanţi era la Oradea, spun procurorii DIICOT. De aici, în doar patru luni, 3.000 de colete cu stupefiante au plecat spre toate colţurile ţării. În tot acest interval au reuşit să câştige peste o jumătate de milion de lei. Grav este că etnobotanicelele ajungeau uneori la adolescenţi, unii dintre ei nici măcar liceeni. De cele mai multe ori, imediat după ce le consumau ajungeau la spital. Cele mai multe situaţii s-au întânit în judeţul Vâlcea.
În urma investigaţiilor a rezultat că, în perioada septembrie 2014 - mai 2015 au fost distribuite la nivel naţional 5.966 de colete, în valoare de aproximativ 1.800.000 de lei, se arată în comunicatul DIICOT.
„Suspectul se aproviziona la diferite perioade de timp cu cantităţi de aproximativ 300 grame substanţe cu efect psihoactiv prin intermediul serviciului de curierat al Poştei Române”, se arată în dosarul DIICOT.
Când numărul comenzilor a crescut foarte mult, traficanții au improvizat chiar propriile laboratoare. Astfel de droguri, bănuiesc procurorii, ar avea legătură și cu sinuciderea a doi tineri din Oradea, în urmă cu mai bine de o săptămână, potrivit digi24.ro.