"În ultimii trei ani, sectorul forestier a fost într-o adevărată criză. Anul trecut, ne-am bucurat de apariția Radarului Pădurilor, precum și de publicarea Inventarului Forestier Național. Starea pădurilor din România este bună, avem o masă uriașă de lemn. Încă tăiem puțin față de resursele pe care ni le oferă pădurea. Când credeam că este momentul să vorbim despre o strategie în domeniul pădurilor, când avem un nou Cod Silvic, ne-am trezit brusc într-o criză artificială și absurdă cauzată de modul în care o regie a statului, Regia Națională a Pădurilor — Romsilva, înțelege să valorifice această resursă foarte importantă, care este masa lemnoasă', a declarat Tobescu, citat de Agerpres.
El a mai spus că, din cauza preţurilor prohibitive, la licitaţiile organizate luna trecută s-a vândut doar 5% din lemnul scos la licitaţie, iar Romsilva şi Ministerul Mediului refuză să ia măsuri, astfel că licitațiile sunt reprogramate.
La începutul acestei săptămâni, deputatul PNL Radu Zlati i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş în care arăta că RNP-ROMSILVA a stabilit (prin decizia 691/ 12.11.2015) că prețurile de plecare pentru masa lemnoasă pe picior, în cadrul licitației pentru anul 2016, să fie unele care depășesc cu până la peste 300% prețurile stabilite prin decizia 612/28.12.2010. El admite însă că Romsilva nu a mai actualizat preţurile de 5 ani.
"Stabilirea arbitrară și discreționară a unor prețuri de plecare mari în cadrul licitației de masă lemnoasă, prețuri mai mari comparativ cu cele practicate în zonă geografică a României și nu numai, va împinge la faliment producătorii români de mobilă, care oricum, în ultimii ani, au început să achiziționeze materie primă prin importarea acesteia.
Domnule premier, vă solicit să aveți în vedere, de urgență, verificarea modalității de stabilire a prețului de licitație de către RNP-ROMSILVA, iar dacă cele sesizate de către mine și de către agenții economici din industria mobilei, din industria prelucrătoare a lemnului și din domeniul construcțiilor se verifică, să impuneți anularea deciziei 691/12.11.2015, astfel încât să nu aibă de suferit nici bugetul de stat, nici agenții economici. O soluție ar fi un preț de start apropiat de cel din 2014, actualizat cu indicii de inflație", se arată în scrisoarea deputatului PNL.
El îi mai cere premierului să ia măsuri astfel încât Romsilva să înceteze să fie atât arbitru (stabilind prețurile), cât și jucător (fiind operator economic). "Nu în ultimul rând, de încălzirea pe bază de consum de masă lemnoasă depind circa trei milioane de români, cei mai mulți dintre ei aflați în zona de jos a veniturilor. Cum se vor descurca aceștia, iarna viitoare, când prețul la lemnul de foc va crește între 70% și 300%? Faptul că poate nu veți mai conduce Guvernul atunci, nu vă dezleagă, domnule premier, de răspunderea găsirii unei soluții— acum", mai afirmă Zlati în scrisoare.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, recent, legea prin care defrișările ilegale sunt incluse în cadrul amenințărilor la securitatea națională. Conform Inventarului Forestier Național, publicat în decembrie anul trecut, România deține circa 6,9 milioane de hectare de păduri, din care 51% în proprietate privată.