Trei răniți în clubul Colectiv se află în continuare internați la Spitalul de Urgență Floreasca, toți având o evoluție bună, a declarat șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie, profesorul Ioan Lascăr.
"Unul dintre pacienți, de fapt cel mai grav, care la internare a fost în stop cardiac și resuscitat, este într-o stare neașteptat de bună evoluția sa. Părea lipsit de orice speranță și uitați că au trecut mai bine de două săptămâni și luptă cu boala. Ceilalți doi sunt bine. O fată este chiar foarte bine și celălalt pacient pe care îl mai avem este pe o traiectorie favorabilă. Așa cum am zis de la început, săptămâna a doua a fost cea mai grea și atunci rata de decese legată de complicațiile majore este maximă, dar deja am trecut de perioada respectivă", a afirmat medicul chirurg.
În spitalele bucureștene erau miercuri internați 49 de răniți în Colectiv, 12 dintre aceștia în stare critică și gravă și 37 în stare bună. Alți 30 sunt internați în unități medicale din străinătate.