Puţin peste un sfert din câinii din ţară, vaccinaţi împotriva turbării

25 Mai 2015
Puţin peste un sfert din câinii din ţară, vaccinaţi împotriva turbării
Directorul general al Direcției Generale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DGSVSA), Dana Tănase, a informat, la solicitarea Agerpres, că la nivel național, în campania de vaccinare antirabică desfășurată în perioada 01.11.2014 - 28.02.2015, au fost vaccinați 1.028.035 câini, dintr-o populație de 3.490.695, adică 29,45%. 

Răspunsul direcției din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a venit în urma acuzațiilor formulate de către medicii veterinari din teritoriu, potrivit cărora pentru prima oară în ultimii 41 de ani doar o mică parte dintre câini au fost vaccinați antirabic, din cauza condiționării de către ANSVA a vaccinării de identificarea prin microcipare a câinilor, care trebuie să fie suportată de către proprietar.

Veterinarii susțin că oamenii din satele sărace nu și-au permis să plătească între 30 și 50 de lei pentru un cip și că situația poate deveni gravă, întrucât mai mult de 50% din populația canină a devenit potențial responsabilă de transmiterea turbării la om în urma contactelor cu animalele sălbatice, întrucât a rămas descoperită din punct de vedere imunitar.

În răspunsul semnat de Dana Tănase se arată că nu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a condiționat vaccinarea antirabică de identificarea câinilor prin implantarea de cipuri, ci Guvernul României prin Ordonanța nr. 155/2001 privind aprobarea programul și de gestionare a câinilor fără stăpân.

Cât priveşte instituția care își va asuma responsabilitatea în cazul apariției unui caz de rabie la om, ținând cont de faptul că în zonele izolate din România câinii interacționează cu animalele sălbatice, inclusiv cu vulpile, principalul vector de transmitere a bolii, Dana Tănase a evitat un răspuns concret, indicând doar prevederile normelor sanitar-veterinare de prevenire și control a rabiei la animalele domestice și sălbatice.


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră