Câteva sute de susținători ai mișcării de extremă dreapta Pegida au inițiat sâmbătă o manifestație de protest împotriva imigranților în orașul german Koln, dar în stradă au ieșit și peste o mie de contramanifestanți, informează agențiile DPA și AFP, preluate de Agerpres.
În zona gării din Koln s-au adunat circa 450 de simpatizanți ai mișcării islamofobe Pegida. Manifestația acestora este însă contracarată de aproximativ 1.300 de persoane.
Potrivit DPA, un purtător de cuvânt al poliției federale a precizat că atmosfera este foarte tensionată, în timp ce un reprezentant al departamentului de poliție din Koln a spus că manifestațiile au loc într-o atmosferă agresivă.
Protestatarii din partea Pegida au arborat pancarte cu mesajul "Rapefugees not welcome" (refugiații violatori nu sunt bineveniți), conform AFP.
"Germania a supraviețuit războiului, ciumei și holerei, dar va supraviețui ea (Angelei) Merkel?" — este o altă lozincă scrisă pe pancartele protestatarilor, cu referire la politica de primire a refugiaților a cancelarului german.
"Merkel a devenit un pericol pentru țara noastră, Merkel trebuie să plece", a afirmat un purtător de cuvânt al mișcării Pegida.
De partea cealaltă a barajelor ridicate în stradă de poliție, contramanifestații strigă: "Afară cu naziștii!" și poartă pancarte pe care scrie: "Fascismul nu este o opinie, este o crimă".
"Suntem aici pentru a-i face să tacă. Este inacceptabil ca Pegida să profite de violențele sexuale oribile care au avut loc aici de anul nou și să-și promoveze prostiile rasiste", a declarat un reprezentant al contramanifestanților.
Mișcarea Pegida — a cărei denumire completă este "Patrioții europeni împotriva islamizării Occidentului" — a fost creată în toamna anului 2014 la Dresda.