La Delfinariul din Constanța, trei tineri au protestat pentru eliberarea delfinilor, sărind în bazin în timpul unei reprezentanții, cu pancarte pe care scria: ”Ni-Ni și Chen-Chen suferă pentru distracția voastră”, ”Marea este acasă” .
Potrivit directorului Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Adrian Bîlbă, citat de publicației Ziua de Constanța, trei persoane, doi români și un olandez ”pe lângă faptul că au speriat delfinii, aceștia au pus în pericol sănătatea acestora intrând nedezinfectați în bazin. Riscul față de sănătatea animalelor este foarte mare”.
Surse din IPJ Constanța confirmă că trei persoane, un olandez (32 de ani), un bărbat de 33 de ani din Eforie și o tânără de 28 de ani din Cluj au fost sancționate contravențional, fiecare primind câte o amendă de 1.500 de lei.