Procurorul general cere aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției

02 Apr 2018
Procurorul general cere aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției

Procurorul general Augustin Lazăr a transmis preşedintelui Klaus Iohannis o solicitare pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii a fostului preşedinte Ion Iliescu, a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluţiei, anunţă news.ro.

Conform sursei citate, Ion Iliescu eara membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989.

Petre Roman a fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989, iar Gelu Voican Voiculescu a avut calitatea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.

Dosarul "Revoluţiei din 1989" este una dintre cele mai tergiversate anchete din istoria practicii judiciare din România. Procurorii au avut de lămurit cauzele în care s-a produs decesul a 709 persoane, rănirea prin împuşcare a 1.855 de persoane, rănirea prin alte forme de violenţă a 343 de persoane şi privarea ilegală de libertate a 924 de persoane.  

Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au dispus, în 1 noiembrie 2016, extinderea urmăririi penale in rem pentru infracţiuni contra umanităţii.

În 18 decembrie 2017, Parchetul General anunţa că a fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat puterea totală în România, la foarte scurt timp după fuga lui Nicolae Ceauşescu. 

De asemenea, a fost realizată edificarea parţială referitoare la "declanşarea şi executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989". "Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite", preciza Parchetul ICCJ.

"Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave", mai spunea Parchetul.

Parchetul ICCJ menţiona şi că "în legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii şi imitatoare privind desantul de paraşutare".

CITIŢI ŞI: Colonel român, înaintea fugii sale în Austria, în 1987: Fie Ceaușescu va fi asasinat, fie va fi Revoluție

Totodată, Probele administrate au permis o bună edificare cu privire la solicitarea de ajutor militar străin (sovietic) şi consecinţele grave ale unei astfel de solicitări pentru structurile militare interne şi populaţia civilă.

Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. 

ARTICOLUL INTEGRAL, AICI

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră