Primarul orașului Tulcea a fost reţinut, joi seară, de procurorii DNA Galaţi, după aproape opt ore de audieri. Constantin Hogea a fost anchetat împreună cu soţia lui, alături de care a şi fost ridicat de trupele speciale de la Jandarmerie.
Soția va fi cercetată sub control judiciar, anunță Digi 24. Edilul, care conduce oraşul de 11 ani, este acuzat că ar fi dat ilegal autorizaţie pentru construirea unui bloc în centrul oraşului contra unui apartament în care stă fiica lui.
Într-un comunicat, DNA a anunțat, joi dimineață, că sunt efectuate percheziții la sediul primăriei și la domiciliul lui Hogea.
"În cursul zilei de 28 mai 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în municipiul Tulcea, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", se arată în comunicatul procurorilor DNA.