Poliţiştii din Neamţ, cu sprijinul celor din Capitală, au depistat în flagrant delict un bărbat, în timp ce ridica bani obţinuţi prin înşelarea unei persoane, prin metoda premiul. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore. Mai exact, la data de 7 septembrie a.c., poliţiştii din Neamţ, cu sprijinul poliţiştilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au depistat în flagrant delict un bărbat, de 32 de ani, în timp ce ridica, de la un oficiu poştal din Bucureşti, banii trimiși de partea vătămată, un bărbat de 76 de ani.
Asupra acestuia au fost descoperite telefonul mobil şi cartela SIM, cu privire la care există suspiciuni că au fost folosite la comiterea infracţiunii de înşelăciune. De asemenea, cel în cauză este bănuit de săvârşirea mai multor fapte prin acest mod de operare. Din cercetări a reieşit că, persoana vătămată a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a prezentat ca fiind directorul unei societăți de telefonie şi care i-ar fi transmis că este câştigătorul unui premiu de 13.000 de lei. Pentru a intra în posesia premiului, victima a depus 2.400 de lei, respectiv 1.000 de lei, prin mandate online, pe numele unei persoane indicate, din Bucureşti. Bărbatul, de 32 de ani, din Bucureşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Pentru a nu deveni vicime ale acestor infracțiuni, poliţiştii vă recomandă:
* Nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui sondaj, mai ales dacă nu aţi participat la un astfel de concurs!
* Nu daţi curs cererilor formulate de a vira sume de bani sau de a încărca cartele telefonice, pentru că riscaţi să vă creaţi un prejudiciu bănesc!
* Nu trimiteţi date personale sau copii după cartea de identitate, cărţi DE credit/debit prin e-mail/fax!
* Nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon, dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi!
* Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător! Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;
* Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a vă acorda sprijin.