Unul dintre monumentele ce fac parte din Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de lemn din Bihor, vechi de patru secole, a trecut printr-un amplu proces de reparare a acoperișului datorită unui parteneriat între primăria și comunitatea locală cu Agenția de Management al Destinației din subordinea Consiliului Județean și cu Institutul Național al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii.
Județul Bihor are o bogăție națională reprezentată de bisericile de lemn, vechi de sute de ani. Pentru a păstra și promova această comoară, a fost creată Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de lemn din Bihor, care propune spre vizitare 10 lăcașuri de cult.
Lăcașul a fost dotat și cu un cod QR prin accesarea căruia turiștii îi pot afla povestea, spusă inclusiv în engleză și franceză.
Construită în secolul XVII, biserica de lemn din Valea Crișului, comuna Bratca, purtând hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, are un acoperiș nou, schimbarea acestuia fiind realizată din iulie și până în octombrie de către trei meșteri din Maramureș, care au despicat manual, din lemn de brad, peste 30.000 de bucăți de șindrilă pentru a o înlocui pe cea veche, deteriorată. Acestea, potrivit unei informări a AMD Bihor, „au fost „bătute” în patru straturi astfel încât pictura, obiectele de cult și elementele arhitecturale din interior să fie protejate de ploaie și zăpadă”
De asemenea, în structura acoperișului au fost înlocuiți căpriorii șubrezi, folosindu-se o tehnică tradițională, de ”chertare”, iar pentru consolidare, pentru a oferi rezistență suplimentară, între căpriori s-au montat contrafișe îmbinate tradițional ”în clești”. Structura de rezistență a acoperișului a mai beneficiat și de intervenții la baza acoperișului, montându-se de jur împrejurul acestuia un ”șorț” din lemn, iar elementele din lemn de pe turla și gardul de la pridvorul bisericii de lemn, afectate și ele de trecerea vremii, au fost și ele înlocuite.
Conform AMD Bihor, care a elaborat în urmă cu doi ani proiectul „Lucrări de intervenții de urgență pentru protejarea și valorificarea cultural turistică a monumentului istoric”, finanțarea și supravegherea de specialitate a lucrărilor, în valoare de 150.268 lei, a fost asigurată de Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului în cadrul programului de finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, Primăria și Consiliul Local Bratca contribuind cu 17.000 pentru achiziționarea materialelor.
Proiectul a urmărit protejarea monumentului istoric, a picturii și elementelor de arhitectură din interior și exterior afectate de apa de ploaie și zăpada topită, fiind realizat în cadrul unui parteneriat public-local încheiat între Parohia Ortodoxă Valea Crișului, comunitatea și autoritățile locale, împreună cu Agenția de Management al Destinației Bihor.
Pentru ca turiștii care vizitează biserica de lemn din Valea Crișului să-i cunoască povestea, în 2020 AMD și Parohia din Valea Crișului au montat un panou informativ și au creat creat un audio ghid care poate fi ascultat de pe telefonul mobil, ce poate fi accesat prin scanarea unui cod QR, acesta având versiuni nu doar în limba română, ci și în engleză și franceză.
Panoul conține informații despre monumentul istoric, o hartă ilustrată a județului Bihor pe care este evidențiat traseul rutier spre cele 10 biserici de lemn din ruta cultural turistică locală, datele de contact ale preoților parohi, astfel încât turiștii să-și poată programa vizita, precum și codurile QR.
Ghidul audio prezintă povestea edificării bisericii, ce reprezintă pictura, ce tehnici au folosit zugravii, dar și povești așternute în paginile manuscriselor preoților parohi de-a lungul timpului, transmite ebihoreanul.ro
Monumentul este pus în evidență și pe timp de noapte, în curtea bisericii fiind montate patru proiectoare alimentate prin panouri solare.
„În țara noastră există multe destinaţii și obiective turistice care pot fi promovate prin Rute Cultural Turistice, indiferent că vorbim despre o tematică istorică, arheologică, religioasă sau gastronomică. Ce ne propunem noi, la nivelul ministerului, este să le oferim această recunoaștere și astfel să subliniem importanța dezvoltării produselor turistice românești” a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism.
Sistemul de recunoaștere voluntară, caracterizat de experiența dobândită la nivel instituțional prin exercitarea calității de membru al Acordului Parţial Extins, privind Rutele Culturale Certificate de Consiliul Europei, urmărește conștientizarea actorilor din turism asupra semnificației patrimoniului cultural material și imaterial pentru societate și pentru generațiile următoare, în contextul valorificării economice durabile.
Un alt obiectiv al acestui demers este identificarea Rutelor Cultural Turistice, dezvoltate pe plan local, regional sau național, cu scopul de a implementa modele de bune practici care pot crește competitivitatea activității turistice. Se are în vedere, totodată, acordarea de consultanță celor care doresc să le dezvolte la nivel național sau eventual să le certifice la nivel european.