Poștașii vor beneficia de măriri salariale și renunță la conflictul de muncă

31 Oct 2016 | scris de Magda Marincovici
Poștașii vor beneficia de măriri salariale și renunță la conflictul de muncă

Potrivit unui comunicat al Poștei Române remis luni Agerpres, conducerea Poștei Române și reprezentanții SLPR au agreat, luni, schema de majorare a salariilor poștașilor, cu aplicare de la 1 ianuarie 2017.

"În cadrul negocierilor s-a convenit acordarea de tichete de masă la valoarea nominală a tichetului de 11,50 lei/zi, față de valoarea actuală de 9 lei, după intrarea în vigoare a actului normativ care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă. Suplimentar, s-a stabilit acordarea unei creșteri salariale de 80 de lei brut/angajat. Această schemă de majorare a urmărit principiile echității sociale, vizând angajații cu cele mai mici venituri. Ea a fost agreată în contextul continuării planului de optimizare a personalului, care va duce la o structură mai eficientă în zona administrativă. Ca urmare a celor convenite luni între conducerea Poștei Române și partenerii sociali, conflictul de muncă va înceta, iar activitatea poștală va reveni la normali", se arată în comunicatul Poștei Române.

Poșta Română își cere scuze tuturor clienților și partenerilor pentru situația creată și îi asigură că operatorul național de servicii poștale își va respecta toate obligațiile impuse prin lege și asumate în relația cu clienții.

Peste 15.000 de angajați din mai mult de 1.000 de subunități poștale au declanșat joi, 27 octombrie, proteste în toată țara, fiind nemulțumiți de salarizarea din sistem și de propunerile venite din partea conducerii companiei, care condiționa majorările salariale de concedieri.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră