Victor Ponta, audiat la DNA în dosarul "Tony Blair"

12 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Victor Ponta, audiat la DNA în dosarul

UPDATE 11:00 - La ieșirea din sediul DNA Ploiești, Victor Ponta le-a spus jurnaliștilor că și-a susținut în totalitate declarațiile pe care le-a dat în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiției. 

"Am dat declarații în fața judecătorului de la Înalta Curte, a fost un procuror acolo care mi-a pus întrebări și mi-am susținut în totalitate acele declarații. Nu am schimbat nimic", a declarat fostul premier. 

Întrebat dacă Tony Blair va fi audiat în acest dosar, Ponta a răspuns: "Haideți să nu ne facem de râs cu toții. Chiar vreți să-l vedeți pe Tony Blair la DNA Ploiești?".

_______________________

Victor Ponta s-a prezentat, în această dimineață, la DNA Ploiești, pentru a fi audiat în dosarul în care procurorii anchetează vizita fostului premier britanic, Tony Blair, în România, în timpul campaniei electorale din 2012.

În acest dosar, Victor Ponta este urmărit penal sub control judiciar pentru folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și complicitate la spălare de bani.

În aceeași cauză a fost audiat, ieri, și deputatul Sebastian Ghiță, procurorii comunicându-i faptul că au extins urmărirea penală pentru noi fapte. Ghiță este cercetat acum pentru spălare de bani și folosirea cu rea credință a creditului societății.

Există suspiciuni că deputatul Sebastian Ghiță ar fi plătit vizita lui Tony Blair, în schimbul unui loc eligibil pe lista de candidați la Camera Deputaților.

Citește și: Ponta: Adevărul despre scandalul Blair

Fostul premier Victor Ponta a relatat luni, într-o postare pe Facebook, că inițiativa aducerii fostului prim-ministru britanic la București i-a aparținut Anei Birchall, apoi au fost cooptate două fundații și Ambasada Regatului Unit la București, și că nu a știut cuantumul onorariului și nici nu i-a cerut bani lui Sebastian Ghiță pentru a-l promova candidat.

Acesta susține că nu a cerut niciodată bani de la cineva pentru sine ori pentru PSD ca să-i susțină candidatura.

"NU am cerut NICIODATĂ, nici pentru mine, nici pentru PSD, vreo sumă de bani NICIUNEI persoane pentru a fi candidat! În cei aproape 6 ani cât am fost lider al PSD am semnat liste de candidaturi pentru mii de primari, consilieri locali și județeni; pentru sute de deputați și senatori; pentru zeci de europarlamentari! În România, în care toți oamenii publici se cunosc și vorbesc, nimeni niciodată nu m-a acuzat de așa ceva! Este o acuzație nu doar nedreaptă, ci și defăimătoare la adresa imaginii mele politice — și în dosarul cauzei nu există nicio probă în sensul infracțional de mai sus! — procurorii mai afirmă că, în urma vizitei Dlui Tony Blair din 26 Martie, am "obținut foloase nepatrimoniale constând în imagine". Reamintesc că în Martie 2012 nu era campanie electorală, că eu am candidat în Decembrie într-un colegiu din Județul Gorj, pe care îl câștigasem oricum în anul 2008, și unde PSD a avut mereu un sprijin electoral consistent și că USL se afla în toate sondajele de opinie la o distanță uriașă față de ceilalți competitori politici", scrie Ponta.

Fostul premier s-a referit apoi la acuzația de "complicitate morală la spălarea banilor".

"Suma de 220.000 euro precizată de procurori că ar fi fost donată către diverse persoane juridice din Marea Britanie nu a fost niciodată în posesia mea sau a PSD, nici nu am dispus și nici nu am beneficiat de vreun euro din aceasta. Nu am cunoscut niciodată (până în ziua de 6 Septembrie 2016) cuantumul, nici cine a plătit-o și nici cine a fost beneficiarul ei! În consecință, rezultă foarte clar din toate actele de la dosar că nu pot să fiu complice (nici măcar "moral") la spălarea unor bani de care nu știu, pe care nu i-am deținut niciodată, plătiți de o firmă de care nu am auzit niciodată către societăți și fundații din Marea Britanie pe care nu le cunosc! — nu rezultă din nicio probă depusă la dosar că banii pentru donații provin dintr-o infracțiune și nici că organizatorii sau beneficiarii ar fi avut cunoștință sau suspiciuni rezonabile că ar fi vorba de bani "murdari"; am avut o singură discuție pe tema acelor bani cu Dl Dan Sultănescu, la momentul în care a fost publicat în presă faptul că Fundația sa folosește bani din fonduri europene pentru vizita lui Tony Blair. Dan Sultănescu m-a asigurat că nu au fost nici bani europeni, nici bani publici, ci doar "donații private", ceea ce a și transmis oficial într-o declarație către presă", mai susține Victor Ponta.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră