„Sărbătorile de iarnă reprezintă, pentru fiecare dintre noi, momente magice, încărcate de emoţie şi bucurie. Este perioada în care, cu mic cu mare, ne reunim în jurul unui simbol: bradul de Crăciun. entru a nu „umbri" aceste clipe minunate cu zgomotul sirenelor de pompieri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă vă readuce în atenţie următoarele reguli de prevenire a incendiilor“, potrivit oficialilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
• nu aprindeţi artificii sau lumânări în bradul de Crăciun, fie că este natural sau artificial, bradul se poate aprinde la fel de uşor, generând un incendiu;
• de asemenea, nu aprindeţi artificii sau lumânări în interiorul locuinţelor şi a spaţiilor în care se organizează mese festive;
• nu utilizaţi instalaţii/decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizaţii;
• nu solicitaţi excesiv instalaţia electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice, a căror putere însumată depăşeşte puterea instalaţiei electrice;
• nu amplasaţi bradul de Crăciun în apropierea unor surse de caldură, precum sobe, calorifere ori alte mijloace de încălzire sau în camera copiilor;
• nu utilizaţi lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea materialelor combustibile sau inflamabile;
• nu amplasaţi materiale combustibile sau inflamabile în apropierea surselor de căldură;
• nu lăsaţi sobele în funcţiune (cu focul aprins) înainte de culcare sau când părăsiţi locuinţa;
• decuplaţi aparatele electrice la plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi;
• nu supraaglomeraţi cu mobilier încăperile în care se vor organiza mese festive;
De asemenea, recomandăm părinţilor supravegherea permanentă a copiilor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să utilizeze petarde, artificii sau alte obiecte periculoase.Prudenţă recomandăm şi gospodarilor, care în această perioadă se vor îndeletnici cu diverse activităţi tradiţionale, şi, totodată, asigurarea măsurilor de protecţie împotriva focului, pentru a nu-şi periclita viaţa şi bunurile.