Poliţia Municipiului Motru a organizat concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al poliţiei municipale. Bătălia pentru funcţie s-a dat între Cornel Ionete şi Marius Busuioc. Primul este fostul şef al poliţiei municipale, iar cel de-al doilea este actualul comandant al poliţiei.
Amândoi au avut ghinion pentru că au picat testul psihologic, iar examenul propriu zis nu s-a mai ţinut. Cei doi poliţişti au fost declaraţi „inapţi psihologic pentru promovarea în funcţii de conducere”.
Numai că, comisarul şef Marius Busuioc este în prezent împuternicit la comanda Poliţiei Motru. Marius Busuioc este împuternicit la şefia Poliţiei Motru. Pe site-ul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj se află numărul de telefon al acestuia. Contactat telefonic acesta a confirmat iniţial că e numărul lui de telefon, apoi s-a răzgândit spunând că nu ştie nici un Marius Busuioc. Publică Poliţia Română informaţii eronate sau false pe site-ul public al instituţiei?
Am încercat să aflăm în această situaţie poziţia oficială a Inspectoratului de Poliţie Gorj. Purtătorul de cuvânt, subinspectorul Lucian Stroe a fost depăşit de situaţie. A promis că revine cu precizări ulterioare, dar nu a mai răspuns la telefon. Potrivit atribuţiilor publicate pe site-ul Poliţiei Gorj, purtătorul de cuvânt trebuie să asigure relaţiile cu presa. Se pare că nu îşi respectă atribuţiile de serviciu.
În schimb, am reuşit să luăm legătura cu adjunctul IPJ Gorj, comisarul şef de poliţie Mircea Pitulescu. Acesta a declarat că: „Nimeni nu stă într-o funcţie de conducere dacă nu îndeplineşte condiţiile. Sunt anumite condiţii pe care trebuie să le îndeplinească fiecare”.