Petre Tobă i-a cerut lui Raed Arafat să sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie. DOCUMENTUL care a DECAPITAT conducerea ISU Bucureşti-Ilfov

25 Noi 2015 | scris de Mara Răducanu
Petre Tobă i-a cerut lui Raed Arafat să sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie. DOCUMENTUL care a DECAPITAT conducerea ISU Bucureşti-Ilfov

 

„Domnul prim ministru vă informez că într-adevăr aseară domnul secretar de stat Raed Arafat a luat la cunoștință faptul că, încă de la sfârșitul lunii septembrie, o societate comercială care organiza manifestări în clubul respectiv a informat Inspectoratul general pentru situații de urgență și conducerea ISU București. În momentul în care am avut această informație, i-am cerut domnului secretar de stat ca toată situația de fapt să fie înaintată de urgență la Direcția Anticorupție pentru a fi valorificată la dosarul penal al cauzei și întreaga conducere de la ISU București Ilfov a fost pusă la dispoziție până la definitivarea situației, urmând ca în cursul zilei de astăzi să împuternicim pe altcineva să asigure continuitatea comenzii la structura respectivă", a precizat Tobă, la începutul ședinței de Guvern.

El a spus că a decis și o evaluare a sistemului pentru a verifica măsurile care trebuie luate la ISU București-Ilfov, inclusiv transparența în privința sponsorizărilor. „Vă informez că, totodată, am dat drumul la o evaluare de sistem pentru a verifica măsurile pe care trebuie să le luăm acolo, inclusiv cu transparența. Primul pas a fost, v-am informat, cu tot ce a fost transparența a tot ce înseamnă sponsorizări", a adăugat Tobă.

CONDUCEREA ISU BUCUREŞTI-ILFOV DECAPITATĂ 

Premierul Dacian Cioloș i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, să demită conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență București și a afirmat că șefii instituției "nu mai au ce căuta în conducerea ISU sau în ISU ca atare". "Vă rog să confirmați că cei de la conducerea ISU București au fost demiși și că nu mai au ce căuta în conducerea ISU sau în ISU ca atare pentru că e păcat ca din cauza unor astfel de comportamente săpăm la credibilitatea unei instituții care se află în prima linie a serviciului public. Am înțeles că a fost suspendată conducerea, vreau să mă asigur că este demisă și că niciodată cei care au fost la conducerea ISU București nu se mai pot întoarce. Știu că sunt niște reguli la militari, dar vreau să mă asigur că cei care au fost la conducerea ISU nu mai au ce căuta în sistem", i-a transmis Cioloș ministerului Tobă, la începutul ședinței de guvern.

Conducerea ISU Bucureşti-Ilfov a fost suspendată, la aproape o lună de la tragedia din Colectiv, la ISU fiind făcute verificări privind faptul că nu a făcut controale la club, deşi ştia că va fi organizat un eveniment cu public numeros. Potrivit unui comunicat, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a primir, ieri, o sesizare din partea mass-media care semnala existența unui document privind organizarea unui eveniment cu public numeros în Fabrica Pionierul — etaj 1 și Club Colectiv (pentru zilele de 25 și 26 septembrie), anterior producerii tragediei din data de 30 octombrie.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră