Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu, cei trei acționari și administratori ai clubului Colectiv, au fost aduşi, în această dimineață, la Parchetul General, pentru a fi audiați în dosarul în care sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cei trei ar urma sa fie anunțați că procurorii au decis să extindă urmărirea penală împotriva lor.
Gancea, Anastasescu și Mincu se află în arest preventiv din 3 noiembrie. La acea dată, bilanţul tragediei de la #Colectiv era de 27 de morţi. Între timp, bilanțul tragediei a ajuns la 60 de morţi.
Procurorii de la Parchetul General susțin, într-un comunicat, că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club.
În 3 noiembrie, Judecătoria sectorului 4 a admis propunerea Parchetului de arestare preventivă a celor trei patroni, motivul fiind acela că au dat dovadă "de o gravă neglijență și de iresponsabilitate în administrarea clubului".
"Cei trei inculpați prezintă un pericol social ridicat, iar prin atitudinea și comportamentul reflectat în activitatea desfășurată demonstrează că lăsarea lor în libertate periclitează siguranța celorlalți membri ai societății. De asemenea, judecătorul are în vedere gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora (decesul multor persoane tinere și vătămarea corporală a altora, unele dintre acestea fiind internate în continuare în stare critică), precum și modul și circumstanțele de comitere a acestora. Totodată, judecătorul apreciază că activitatea de urmărire penală se află în etapa de început, există un amplu probatoriu care urmează a fi administrat, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați", se arăta în motivarea deciziei de arestare.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În patru săptămâni de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, astăzi, la 60 de morţi.
Mai multe persoane au fost reţinute, unele fiind momentan cercetate în libertate, sub control judiciar, după tragedia din clubul Colectiv. Totodată, mai multe restaurante şi cluburi au fost închise, neavând condiţiile legale de funcţionare pentru a-şi desfăşura activitatea.
Cei trei administratori și acționari ai clubului — Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu — au fost arestați preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. (Veronica Micu)