La Catedrala Patriarhală se va desfășura, începând de joi, în fiecare zi, începând cu orele 18,30, rugăciunea pentru pace și unitate, anunță Biroul de presă al Patriarhiei Române.
"În aceste zile de durere, dar și de frământare socială, Patriarhia Română cheamă pe fiii Bisericii la rugăciune pentru pace și unitate, deoarece rugăciunea este izvor de lumină și înțelepciune, de înnoire spirituală și morală în viața Bisericii, dar și în viața societății noastre", precizează comunicatul.
În comunicat se precizează că, joi, slujba va fi oficiată de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul.