Pachete cu alimente pentru craiovenii aflaţi în impas

04 Dec 2015 | scris de Luminita Ciobanu
Pachete cu alimente pentru craiovenii aflaţi în impas

Produsele vor fi distribuite persoanelor defavorizate aflate în situaţiile prevăzute de relglementările legale. Vor beneficia de pachete pensionarii cu venituri cumulate până la 500 lei/ lună, persoanele cu handicap - adulţi şi copii – neinstituţionalizate, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă, persoanele beneficiare de venit minim garantat, persoanele fără venituri cu vârsta peste 60 de ani.

Distribuirea produselor alimentare se face în funcţie de listele transmise de către Casa Judeţeană de Pensii Dolj, D.G.A.S.P.C. Dolj, A.J.O.F.M. Dolj, listele întocmite în baza cererilor depuse de către persoanele fără venituri cu vârsta peste 60 de ani şi lista persoanelor beneficiare de venit minim garantat aflate în evidenţa autorităţii locale. Distribuirea alimentelor se face în spaţiul cu destinaţia de Sală de sport, situat în incinta Şcolii nr. 32-Alexandru Macedonski din Craiova, str. Aleea Castanilor nr.4, de luni până vineri între orele 800-1630, după cum urmează : în zilele de : 07.12.2015 şi 08.12.2015 de la litera A-C; în zilele de : 09.12.2015 şi 10.12.2015 de la litera D-L; în zilele de : 11.12.2015 şi 14.12.2015 de la litera M-P; în zilele de : 15.12.2015 şi 16.12.2015 de la litera Q-S;în zilele de : 17.12.2015 şi 18.12.2015 de la litera T-Z.


Pentru ridicarea alimentelor, titularul drepturilor prevăzute de legislaţia în vigoare trebuie să se prezinte cu: BI/CI în original; cupon de pensie din ultima lună de plată -pentru pensionari; carnet de evidenţă vizat la zi-pentru şomeri sau adeverinţă eliberată de AJOFM Dolj; certificat de încadrare în grad de handicap - în original - pentru persoanele cu handicap; pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi fără venituri, pachetul cu alimente se va distribui în baza unei cereri însoţită de actul de identitate, depuse la sediul Primăriei Municipiului Craiova din B-dul. Oltenia, bl. 65A1, parter sau la depozitul de distribuire.

În situaţia în care titularul este în imposibilitatea de a se prezenta pentru a-şi ridica drepturile, alimentele se vor elibera pe bază de : declaraţie – formular tipizat ce va fi asigurat de către instituţie ; BI/CI titular şi persoana împuternicită/ reprezentant legal/curator /asistent personal- originale şi copii; cupon de pensie din ultima lună de plată –pentru pensionari-original şi copie; BI/CI sau după caz certificate de naştere copil cu handicap –original si copie; certificat încadrare în grad de handicap – original şi copie.
Consultarea tabelelor cu persoanele care beneficiază de aceste produse alimentare se poate face la sediul Primăriei Municipiului Craiova din B-dul Oltenia , bl.65A1 parter, şi la depozitul de distribuire.
Pentru relaţii suplimentare cei interesaţi se pot adresa la numerele de telefon : 0251/587220, 0351/451686.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră