Magistrații Tribunalului București au decis duminică arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, acuzat de procurorii DNA de luare de mită. Decizia nu este definitivă, însă este executorie, iar Sorin Oprescu a fost dus în arestul Poliției Capitalei.
Imediat după anunţarea verdictului, unul dintre avocaţii lui Oprescu, Viorel Mocanu, a declarat pentr presă, răspunzând la o întrebare a jurnaliştilor, că Primarul General al Capitalei NU a fost prins în flagrant delict, aşa cum se afirmase anterior, din surse judiciare, în presă.
“Nu e vorba de un flagrant. S-a tot vehiculat acest lucru, darn u este vorba despre flagrant”, a declarat avocatul acestuia.
Întrebat dacă Oprescu ia în calcul o eventuală răzbunare, avocatul a declarat:”Nu discutăm de răzbunări şi nu cădem în plasa unor afirmaţii care nu au legătură cu actul de justiţie”.
“Domnul Oprescu şi-a exprimat încrederea în actul de justiţie şi s-a formulat contestaţie la această decizie”, a mai spus avocatul, cu referire la situaţia în care se află primarul Capitalei.
“Oprescu a explicat absolute toate elementele care i-au fost aduse drept acuzaţii aşa cum domnia sa le-a perceput că s-au petrecut”, a mai spus avocatul.
Oprescu este vizat de un singur denunţ, potrivit sursei citate. Alte trei denunţuri nu l-au vizat niciodată, ci ii vizează, ca şi înregistrările, pe ceilalţi inculpaţi din aceasta cauză.
Sorin Oprescu nu a dormit nicio oră de sâmbătă, de la ora 22:00, pentru că s-a supus interogatoriilor.
Avocatul a mai declarat că nu se aştepta la decizia arestării şi că a depus contestaţie la acestă decizie. (M.C)