Ninge viscolit la munte! Strat de zăpadă de până la 10 cm pe Transfăgărășan. IMAGINI LIVE pe webcam

05 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Ninge viscolit la munte! Strat de zăpadă de până la 10 cm pe Transfăgărășan. IMAGINI LIVE pe webcam

Reprezentanții Serviciului Salvamont Argeș au anunțat deja că stratul de zăpadă atinge până la 10 centimetri grosime pe DN 7C - Transfăgărășan, la altitudini mai mari de 1.700 de metri, circulația în zonă desfășurându-se în condiții de iarnă.

Vezi AICI imagini Live de la munte pe webcam miscareaderezistenta.ro

Salvamontiștii îi sfătuiesc pe șoferi să nu circule pe Transfăgărășan decât dacă au autoturismul echipat pentru iarnă, respectiv dacă au anvelope de iarnă, lanțuri antiderapante, lopată și nisip.

Ninsori la munte, până joi seară

Luni, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului și ninsori la munte, valabilă până joi, la ora 23:00.

În intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 de litri/metrul pătrat și, izolat, 40-50 de litri/metrul pătrat. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marți (4 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spații restrânse și pentru scurt timp sunt posibile precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureș, în nordul și estul Transilvaniei, precum și în nordul Moldovei.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor și va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice și la munte, unde la rafală se vor depăși 50-60 kilometri/oră, iar pe crestele montane va sufla tare.

Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice și în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri (5 octombrie) și joi (6 octombrie), vremea va fi deosebit de rece.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră