Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române vrea ca princpala lege din România să specifice clar că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie, ca reacţie la faptul că, în tot mai multe state europene, au fost recunoscute famiile formate din persoane de acelaşi sex.
"Este o iniţiaţivă civică pe care fraţii noştrii care iubesc familia creştină ar dori să le-o prezinte celor care conduc destinele acestui neam şi să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură – familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu – bărbat şi femeie. De aceea, dacă veţi găsi tineri studenţi care o să vă roage să semnaţi, vă îndemn cu încredere pentru că, dacă nu mă înşel, nu ştiu dacă nu săptămâna trecută, nu ştiu dacă nu Grecia, a fost îngenunchiată în sensul acesta. Suntem un popor cu mulţi mai mulţi credincioşi şi de aceea să-l rugăm pe Dumnezeu să păzească familia binecuvântată în faţa sfântului alter al neamului nostru. Aici aţi venit frăţiile voastre şi părinţii domniilor voastre – bărbat şi femeie", a transmis mitropolitul Banatului.
Ioan Selejan a adăugat la finalul discursului său că "o mamă nu naște prunci ca după câțiva ani să fie doar țărână, ci o mamă naște prunci pentru cer".
"Iubiți credincioși, Dumnezeu, prin întruparea sa și prin înviere, ne-a arătat că nu dorește ca pământul să fie cel mai mare cimitir antropologic din univers. Dumnezeu vrea ca acest pământ atât de minunat să fie locul bucuriei sale", le-a mai spus mitropolitul credincioşilor.