Să citim vorbe din înțelepciunea maestrului...
Despre societatea de astăzi
În prima dintre tinerețile mele am făcut atletism. Am făcut sărituri, lungime, triplu, înălțime. Ca să pot să sar mai mult, mai înalt, mai departe, trebuie să faci câțiva pași înapoi ca să-ți iei elan. Suntem într-o fază în care e nevoie să ne luăm elan, şi să facem doi-trei pași înapoi. E adevărat că găsim mai mulți amatori de pași înapoi decât de pași înainte, (se avântă) e adevărat că unii uită de ce s-au dat îndărăt când de fapt s-au dat dea-ndăratelea ca să sară mai departe, ca să sară mai sus, ca să fie mai buni, ca să fie mai frumoși, mai deștepți, mai inteligenți, mai, mai, mai. Dar astea dupa părerea mea vor trece. Toate trec!
Despre rolurile sale
Arta actorului întotdeauna este un drum. Şi cu cât drumul este mai lung de la persoana mea la personaj, cu atât biruinţa mea este mai mare. Nu vreau să dau nume de actori importanţi care apar peste tot cu acelaşi chip. O, nu! Sunt foarte fericit când pot să fiu cat mai departe de mine. Am fost foarte fericit când Şerban Marinescu mi-a dat să joc în „Cel mai iubit dintre pământeni”. Am fost foarte fericit atunci când Tocilescu m-a chemat să-l joc pe Farfuridi. Mi se pare una dintre cele mai mari izbânzi ale carierei mele. M-am bucurat enorm c-am putut să-l fac.
Despre fericire
Fericirea vine din muncă. Indiferent care este munca. Să sapi, să sculptezi, să scrii o poezie este o trudă. Truda este singurul lucru care este generatoare de fericire. Numai că, atentie, fericirea nu e cât lumea. De obicei e mai lungă, mai scurtă, mai prea scurtă, dacă e prea lungă se strică, îți spun eu. E ca mâncarea care stă doua-trei zile la frigider, apoi trebuie să o arunci. Gătește atât cât mănânci pentru o zi și vei fi fără doar și poate fericit.
Despre femei
Nu am fost un colecţionar. Sunt bărbaţi, dar şi femei, care consideră sexul ca o imensă colecţie. N-am fost niciodată şi nici nu înţeleg povestea… Am trăit cu o femeie pentru că am iubit-o şi m-a iubit. Un an, trei, cinci, nouă, cinşpe..
Despre Dumnezeu
Nu pe toți ne iubește Dumnezeu atât de tare, încât să ne ia fulgerător de aici. Buna mea, mă întrebai cum mă simt la 80 de ani. Nu știu, că de azi dimineață am intrat în vârsta asta, dar când mă mai trezesc puțin o să-mi dau seama, că n-are cum să fie decât cum a fost și până acum, pentru că Dumnezeu are o înțelegere cu mine. I-am spus: «Doamne! ». Și Dumnezeu știi ce mi-a zis: «Da, mă!». Asta înseamnă că s-ar putea să am un noroc cu Dumnezeu. I-am spus: «Ia-mă pe nepusă masă». Eu nu știu cum e după 20, după 40, după 60 de ani. Ori nu suntem, ori suntem mereu. (…)
Despre moarte
Întrucât nu mi-am imaginat şi nu pot să-mi imaginez vreodată cum voi muri, este mult mai simplu să mă gândesc că nu-mi imaginez cum va fi retragerea de pe scenă. Am să chiorăsc, n-am să pot să mai merg, o să-mi curgă scuipat din gură… asta dacă Dumnezeu nu mă iubeşte. Dacă Dumnezeu mă iubeşte, strigă ca un regizor: „Şi acum… Paaac! Ce bine a făcut momentul ăsta!”… Cortina cade. Şi cum am murit?! La datorie! E mult mai bine decât să se spună „ăsta n-a mai putut să plăteasca datoriile!”.
Final
Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
