"Ministrul Afacerilor Interne, domnul Ioan-Dragoș Tudorache, a solicitat inspectorului general al Jandarmeriei Române un raport complet cu privire la evenimentele din Piața Victoriei, care au condus la reținerea celor cinci participanți. Ministrul Afacerilor Interne a precizat că nu va ezita să ia măsuri în situația în care au fost săvârșite abuzuri în timpul intervenției jandarmilor", se arată într-un comunicat al MAI.
Astfel, jandarmii au primit dispoziție să nu intervină în derularea manifestației din Piața Universității, decât pentru a asigura protecția participanților și fluidizarea traficului din zonă.
Aproximativ 300 de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii, unde au fost aduse şi corturi, manifestanţii în favoarea unirii României cu Republica Moldova anunțându-și intenţia de a sta în piaţă până când vor fi chemaţi la discuţii de premierul Dacian Cioloş.