„Andreea Păstârnac, avizată în comisii: Datorită eforturilor întreprinse de mine, Israel a ajutat medical răniţii din Colectiv"
Este o minciuna sfruntata! Decizia de a-l duce pe Matei in Israel dupa ce a fost ranit in #Colectiv a fost a mea! Aceasta individa nu a avut nicio legatura. Tot ce a facut a fost sa vina la spital cu fotograful de casa sa se pozeze cu mine. Eram atat de speriata de ce se intampla cu Matei ca nici macar nu am realizat ca a fost cineva care a facut poze. Mi-e scarba!!!
#impreunarezistam“, a scris Oana Matei.
„Aş vrea doar să amintesc că, în urma eforturilor diplomatice pe care le-am făcut în urmă cu un an de zile, statul Israel a fost unul din primele state care au ajutat medical pentru tratarea răniţilor de la Colectiv. Cei trei tineri răniţi care au ajuns în Israel s-au bucurat de tot sprijinul misiunii diplomatice şi al meu personal. Acest lucru a fost menţionat de doctorii români şi israelieni care lucrează în acest spital într-o scrisoare publică adresată opiniei publice din România. De asemenea, a fost menţionat de ministrul Sănătăţii în momentul în care a participat la Ziua Naţională a României”, a afirmat Păstârnac, miercuri, la audierea în comisiile parlamentare, care au avizat numirea ei la conducerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, scrie Digi24.