Doina Cornea, unul dintre simbolurile disidenței românești anticomuniste, a încetat din viață la vârsta de 89 de ani. Ambasada Franţei în România şi Ministerul francez pentru Europa şi de Afaceri Externe au transmis vineri un mesaj de condoleanţe la moartea disidentei, adresat atât familiei acesteia, cât şi poporului român.
„ Ambasada Franței în România a primit cu mare tristețe vestea decesului doamnei Doina Cornea. Viața doamnei Cornea a fost exemplară și parcursul său admirabil, plin de curaj și de o determinare excepțională. O femeie integră, doamna Cornea a rămas întotdeauna fidelă convingerilor sale, în ciuda violențelor și a defăimării, în pofida arestărilor și a izolării la care a fost supusă. Pentru lupta sa de o viață împotriva tiraniei și în favoarea demnității umane, doamna Doina Cornea va rămâne o personalitate gravată în memoria europeană. Ambasada Franței transmite condoleanțe familiei”, se arată în mesajul adresat de ambasada franceză şi transmis site-ului miscareaderezistenta.ro.
La rândul său, Ministerul francez pentru Europa și Afaceri Externe a transmis un mesaj de condoleanțe pe contul său de Twitter:
„Franța a primit cu tristețe vestea decesului Doinei Cornea, simbol al disidenței anticomuniste în România și Comandor al Legiunii de Onoare. Transmitem condoleanțele noastre familiei și poporului român”, este mesajul ministerului francez.
În octombrie 2009, Doina Cornea a primit Legiunea de Onoare în grad de Comandor, din partea ambasadorului Franţei în România la momentul respectiv, Henri Paul, în cadrul unei ceremonii restrânse desfăşurate la Centrul Cultural Francez din Cluj.
Ambasadorul Franţei în România, Henri Paul, a declarat că înalta distincţie a fost conferită Doinei Cornea de către preşedintele Republicii Franceze, Nicholas Sarkozy, la propunerea sa.
"Este modul nostru de a exprima recunoştinţa Franţei. Am vrut să marcăm astfel împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din 1989, un moment important din istoria României", a spus Henri Paul. În discursul său ţinut în cadrul ceremoniei, Henri Paul a spus că traducerile Doinei Cornea din autori ca Mircea Eliade, în limba franceză, au servit schimburilor culturale româno-franceze în anii ’80.
În ziua în care a împlinit 84 de ani, Doina Cornea a primit o recunoaştere care s-a lăsat un pic aşteptată. Consiliul Judeţean Cluj i-a acordat titlul de cetăţean de onoare. Doina Cornea a primit acest titlu nu în cadrul unei festivităţi pompoase, în vreo sală festivă, ci chiar la ea acasă, printre cărţile şi manuscrisele sale unde i-a fost adus, împreună cu un buchet de trandafiri de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu.
Titlul de "Clujean de onoare" i-a fost acordat Doinei Cornea pentru "contribuţia la eliberarea României de sub pecetea dureroasă a comunismului, pentru opoziţia cu ecou internaţional faţă de regimul totalitar, precum şi pentru bogata activitate publicistică prin care a militat pentru libertatea personală şi a inspirat tinerii să ia atitudine în faţa represiunii şi a cenzurii".