Autori necunoscuți au scris cuvinte triviale pe partea din spate a soclului monumentului lui Lucian Blaga din Lancrăm. "L-au pictat pe jos pe acolo cu tot felul de ... Au profitat de faptul că au dispărut niște plăcuțe ... Au scris acolo. Poate o fi poezie adevărată și noi nu știm", a declarat marţi Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, prezent Lancrăm cu prilejul decernării Premiului Național pentru Poezie "Lucian Blaga".
Vandalizarea monumentul lui Lucian Blaga a fost adusă la cunoştinţa publicului chiar în ziua în care se aniversează 122 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga. "Filosoful iubirii, poetul luminii" s-a născut la Lancrăm, la 9 mai 1895. A fost diplomat, filolog, poet, filosof, dramaturg, eseist, prozator și traducător.
A murit la Cluj-Napoca, pe 6 mai 1961, fiind înmormântat în satul său natal în ziua în care ar fi trebuit să aniverseze 66 de ani. Blaga și-a prefigurat propria înmormântare în 'Luntrea lui Caron', alegându-și locul și direcția de așezare a mormântului, cu vederea spre Râpa Roșie, monument al naturii. Monumentul lui Lucian Blaga este opera sculptorului Romulus Ladea, conform agerpres.ro.