"Am avut astăzi plăcerea să vizitez în județul dumneavoastră locuri încărcate de istorie și simbolistică și am întâlnit oameni minunați. Am fost la început aici, în Târgu Jiu, la Coloana Infinitului, unde am participat la o manifestare foarte frumoasă, dedicată eroilor care au apărat orașul acum o sută de ani, au apărat România. Pe urmă, am vizitat Tismana, loc binecuvântat. Am făcut o escală la Hobița, la casa părintească a lui Brâncuși, și, iată, am revenit aici, în Târgu Jiu, și, împreună cu domnul primar, am făcut o scurtă, dar foarte frumoasă plimbare prin cel mai frumos parc, cel mai renumit parc", a susţinut Iohannis.
Şeful statului s-a fotografiat stând la "Masa Tăcerii", deşi monumentul este însoţit de mesajul "Vă rugăm să evitaţi contactul cu operele!”, relatează mediafax.ro
Iohannis a mai spus că Gorjul este un loc excepțional al României, iar România nu-și poate onora trecutul, tradiția și cultura fără a se raporta la gorjeni