Adriana Săftoiu şi-a lansat azi, la Bookfest, volumul "Cronică de Cotroceni", o mărturisire din perioada în care a fost consilier prezidenţial şi din care cititorul ar trebui să înţeleagă cum cineva devine rău în politică, ajutat de electorat şi instituţii.
"De fapt ceea ce aș vrea eu să se înțeleagă după prima lectură, unde veți păstra, desigur, anecdoticul, e această mare dezamăgire a mea pe care am încercat-o la finalul mandatului de la Cotroceni. Un om nu devine rău singur, cum un om nu devine bun singur. Dacă cineva devine rău în politică, vă asigur că e foarte bine ajutat de la electorat, până la instituții. Iar dacă devine bun, chiar dacă unii spun <nu datorez nimănui nimic, m-am făcut singur!>, nici el nu devine bun singur", a declarat, conform agerpres.ro, Adriana Săftoiu, fostul purtător de cuvânt al preşedintelui Băsescu.
Ea a dezvăluit că i-a fost foarte greu să se decidă să scrie această carte, la care a început să lucreze acum 7 ani. Pentru cei care tind să creadă că e o carte de memorii, Adriana Săftoiu a precizat că este de fapt o mărturisire.
"Cea mai mare greșeală pe care putem s-o facem e să ne îndrăgostim de politicieni, de instituțiile de stat, să le dăm un cec în alb și să nu păstrăm spiritul critic asupra lor. Dacă ne lipsește ceva atunci sigur ne lipsește acest lucru în relațiile cu politicul și, mai ales, la începutul unui lider, care se formează și care are nevoie de această critică. Sigur, acum suntem îndrăgostiți de niște instituții, din nou ni se pare foarte în regulă. Nu ne mai uităm dacă sunt abuzuri și excese și peste câțiva ani o să ne dăm seama că din nou nu e bine", a subliniat Săftoiu.