Românii au ajuns să se radicalizeze în privinţa alimentaţiei şi să transforme slăbitul într-o obsesie, ascunsă acum în aşa-zisa mâncare sănătoasă. Este ceea ce declara Mihaela Bilic la Marius Tucă Show Ediție Specială. Partea a treia a emisiunii va fi difuzata astazi, de la ora 19.00.
Medicul nutriţionist Mihaela Bilic nu susţine consumul zilnic de fructe şi nici ideea detoxifierii care poate fi făcută gratis, acasă, doar ţinând post, şi îi avertizează pe cei care vor să slăbească tăindu-şi stomacul asupra riscurilor teribile la care se expun.
Prezentăm câteva din declaraţiile medicului nutriţionist Mihaela Bilic la emisiunea „Marius Tucă Show”:
„Am negat toate lucrurile alea din dictatură, de la porc până la reguli, până la raţie, dar ne costă foarte scump tot acest dezechilibru”
„Zahărul este un condiment precum sarea, ţineţi zahărul în zaharniţă care să fie un pic mai mare decât solniţa şi vedeţi cât consumaţi într-o lună”
„Relaţia de cuplu este ca vinegreta: uleiul şi oţetul sunt nemişcabile, singurul lucru care le ajută să rămână într-o suspensie este că trebuie agitate. Deci o relaţie trebuie tot timpul întreţinută, agitată”
„Cartofii corect prăjiţi înseamnă să fie crocanţi la exterior, pufoşi la interior şi neuleioşi”
„Detoxul se numeşte înfometare asistată. Te duci într-un centru în care eşti păzit să nu mănânci şi plăteşti foarte mulţi bani pentru asta”
„Nu putem să îi oprim pe oameni din mâncat decât tăindu-le maţele, da. Este tragic într-un fel”
„Viaţa de după operaţia de micşorare a stomacului este aproape garantat, depresie, nefericire. Sunt multe cazuri de sinucidere, alcoolism, droguri, de oameni care încep să ia pastile ca să uite”
„Curăţenia de primăvară: reduceţi aportul alimentar zilnic timp de 10 zile cu 30-50%, carne mai puţină, multe legume seara şi fructe ca desert, doar la nevoie”