Mai mulţi pacienţi răniţi în incendiul din Clubul Colectiv vor fi transferaţi, duminică, în spitale din Marea Britanie şi Ungaria, cu două aeronave Spartan ale Ministerului Apărării Naţionale.
"Două aeronave de tip C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de evacuare medicală, sunt planificate să execute duminică, 8 noiembrie, două noi misiuni umanitare de urgenţă către Marea Britanie (ora aproximativă de decolare 10,00), şi Ungaria (ora aproximativă de decolare 12,00) pentru transferul unor pacienţi răniţi în incendiul de la clubul Colectiv. Misiunile vor fi executate la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne", informează un comunicat al MApN.
Sursa citată mai precizează că "pacienţii vor fi asistaţi pe timpul zborurilor de echipe medicale coordonate de SMURD şi sprijinite de medici şi personal de specialitate din M.Ap.N".